Nici o oră şi jumătate n-a durat finala feminină de la Australian Open. Mult mai bine pregătită fizic şi mental, Victoria Azarenka s-a impus cu 6-3, 6-0 în faţa Mariei Şarapova. Şi astfel jucătoarea originară din Minsk a trecut pe primul loc în ierarhia mondială.
Rusoaica a recunoscut superioritatea rivalei sale, declaraţia ei fiind elocventă: „Adversara mea a făcut totul mai bine decât mine. Am alergat ca un iepure încercând să lovesc mingea, însă ea a fost mai rapidă".
Azarenka, în schimb, a mărturisit că n-a făcut meciul perfect, ci doar a jucat bine pe final. „Înaintea partidei am fost super-nervoasă. A fost o lungă aşteptare.
Mă întrebam când începe, ce oră e? Rezultatul nu reflectă tot ce s-a întâmplat. Am dat o bătălie dură în primul set.
Eu am jucat bine în momentele importante", a recunoscut Azarenka.
Victoria a progresat în tenis şi datorită hocheistului Nicolai Kabibulin, cel care a ajutat-o să ajungă la Scottsdale, în America.
În circuitul WTA, ascensiunea ei a început acum trei ani, când a câştigat 3 turnee în tot atâtea luni.
A trecut peste accidentările suferite în 2010, iar actualul sezon l-a început cum nu se poate mai bine: a câştigat turneul de la Sydney, cel de-al 9-lea din cariera sa.
Succesul de ieri îi va aduce 2,2 milioane $, anul acesta la Melbourne acordându-se cele mai mari premii din circuit.