Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Avanpremieră mondială la Balada: „Hansel şi Gretel: Vânătorii de vrăjitoare”

Publicat in Monitorul de Vrancea, vineri 25 ianuarie 2013 ·

Cinematograful Balada din Focşani va fi în acest sfârşit de săptămână unul dintre locurile în care va avea loc avanpremiera mondială a filmului ”Hansel şi Gretel: Vânătorii de vrăjitoare” (2013). Acesta este primul film pe care publicul focşănean îl poate vedea în acelaşi timp cu iubitori ai filmului de pe întreg mapamondul. Filmul va rula sâmbătă şi duminică, de la orele 17.00 şi 19.00. Pelicula de acţiune, fantastic şi horror va avea premiera în România pe 1 februarie 2013. Povestea filmului, pe scurt, este următoarea: la 15 ani de la înfricoşătoarele evenimente din căsuţa de turtă dulce, Hansel şi Gretel sunt doi neîntrecuţi vânători de vrăjitoare. Chiar dacă se refac după chinul prin care au trecut, munca lor este relativ uşoară, pentru că blestemele şi vrăjile nu se prind de ei. Primarul din Ausburg îi angajează pentru a vâna o vrăjitoare malefică - Janssen - care plănuieşte să sacrifice mai mulţi copii. Preţul unui bilet la film este 5 lei.

În acest sfârşit de săptămână continuă şi medalionul cinematografic în memoria cineastului Sergiu Nicolaescu. Sâmbătă, de la ora 15.00, focşănenii pot vedea filmul ”Poker”, iar duminică, tot de la ora 15.00, ”Ultimul corupt din România”. Ambele filme sunt oferite focşănenilor în mod gratuit, la iniţiativa preşedintelui Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan, alături de Primăria Focşani şi Ansamblul ”Ţara Vrancei”.

Şi la Casa de Cultură din Odobeşti sunteţi invitaţi la film duminică, când, de la ora 11.00, este programat filmul ”Uimitorul om păianjen”.

Cu prilejul zilei Unirii Principatelor Române, elevii de la Şcoala Ge-nerală din Faraoanele au putut urmări ieri filmul ”24 Ianuarie – O zi importantă”, oferit de Casa de Cultură ”C. C. Giurescu” din Odobeşti, datorită unui parteneriat între aceste instituţii.

Cinematograful Balada din Focşani va fi în acest sfârşit de săptă

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum o ora
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Israelul dezvoltă un „dom cibernetic“ împotriva atacurilor informatice iraniene

Adevarul acum 24 minute
 Deşi escaladarea armată pare să fie exclusă în viitorul imediat, un război mai discret continuă să facă ravagii între Israel şi Iran: pe frontul "spaţiului cibernetic", Israelul lucrează pentru a contracara atacurile iraniene.

UPDATE - Bucureşti: Intervenţie în forţă a poliţiştilor SAS, după ce un bărbat şi-a ameninţat sora şi pe agenţii veniţi să îl calmeze, încercând să îi lovească cu un topor/ Suspectul, împuşcat în picior, a fost transportat la spital - VIDEO

News.ro acum o ora
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Paște 2024 Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Iată ce NU ai voie să faci

Ziua Constanta acum o ora
Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spală, se coace pasca. Ţăranul român ţinea sărbătorile în primul rând prin nelucrare. Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spa

Nicuşor Dan: Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată

Mediafax acum 3 ore
„Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată. Compania Municipală Energetica Servicii Bucureşti a realizat probele de presiune pentru încă două tronsoane de conductă magistrală de termoficare, în Obiectivul 4 – Magi

Dăm în continuare mult pe mâncare: Aprilie, a doua lună consecutivă de creştere a preţurilor mondiale la alimente

Wall-Street.ro acum o ora
Indicele global al preţurilor produselor alimentare a crescut şi în luna aprilie, pentru a doua lună consecutiv, ca urmare a majorării preţurilor la carne, uleiuri vegetale şi cereale, care au contracarat scăderile de preţuri la zahăr şi produse lac

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 7 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 7 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

Filmul răpirii bărbatului din București. Polițiștii au intrat în posesia imaginilor surprinse de camerele de supraveghere

Adevarul acum 2 ore
Noi detalii au ieșit la iveală în cazul răpirii bărbatului de 33 de ani din București. Victima, care a fost transportată la Spitalul Elias, a fost băgată joi, 2 mai, cu forța într-o dubă de indivizi necunoscuți. Incidentul a avut loc în parcarea unu

Vremea

București
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

25°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
Constanta
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
Timisoara
acum

16°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°