Operatorul Apa Nova Ploieşti a cerut o majorare a tarifului la apa potabilă şi canalizare, în medie cu 8,5%. Ultima scumpire a fost la începutul acestui an, cu aproape 3%
Reprezentanţii Apa Nova, operatorul serviciului de alimentare cu apă şi canalizare, s-au întâlnit ieri cu primarul Ploieştiului, Iulian Bădescu, căruia i-au cerut o majorare a tarifului de apă şi canalizare din oraş.
Aceştia au invocat Contractul de Concesiune privind gestiunea serviciului public de alimentare cu apă şi a serviciului de canalizare din Ploieşti, prin care o majorare de 8,5% programată pentru anul 2007 nu a fost aplicată nici până în prezent, dar şi scăderea de aproximativ 39% a volumelor de apă facturate, care ar da dreptul la o majorare suplimentară a tarifelor.
Prin punerea în aplicare a majorării tarifului de bază cu 8,5%, ploieştenii vor resimţi o creştere de aproximativ 7,19% la preţul apei potabile şi de 8,39% la canalizare.
Pentru a deveni operaţional, noul preţ trebuie să treacă de votul consilierilor locali din Ploieşti.
Ultima majorare, pe baza ajustărilor anuale, indicele de inflaţie şi cursul euro a fost aprobată de Consiliul Local în ianuarie, cu 2,77% la apă rece şi 2,80% la canalizare. Atunci a fost votată şi majorarea cu 16% a taxelor şi impozitelor locale.
Din documentele prezentate de către concesionar, majorarea acestui tarif ar situa municipiul Ploieşti pe locul 36 în graficul tarifelor de apă şi de canalizare al reşedinţelor de judeţ din România.
Mai puteţi citi
Tarifele la apă şi canalizare, majorate în Ploieşti. Consilierul Sârbu: „Observ că avem numai proiecte în care băgăm mâna oamenilor în buzunar“
Anchetă la Ploieşti după ce mai mulţi maidanezi au fost găsiţi otrăviţi