Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Transsexualul lui Obama dezbină SUA

Publicat in Adevarul, marți 5 ianuarie 2010 ·

Numirea în echipa liderului de la Casa Albă a unei persoane care şi-a schimbat sexul provoacă polemici aprinse în Statele Unite. Într-un gest fără precedent, preşedintele american a numit-o recent pe Amanda Simpson (fostă Mitchell Simpson) înalt consilier tehnologic la Departamentul Comerţului.

Prin decizia aducerii Amandei Simpson în propria administraţie, Barack Obama a mai desfiinţat un tabu şi a devenit primul preşedinte american care a nominalizat un transsexual într-o importantă funcţie federală.

Citiţi şi:

Statele Unite: Obama, la un pas să fie atacat de terorişti, la învestire

El a fost aplaudat imediat şi fără rezerve de organizaţiile homosexualilor, care au lăudat „spiritul progresist şi deschiderea" liderului american.

La polul opus, reacţiile conservatorilor excelează prin virulenţă. Aceştia îl acuză pe Barack Obama că „a instalat la Casa Albă o nouă Sodoma şi Gomora".

Mai mult, republicanii susţin că actualul preşedinte a ales-o pe Simpson pentru a le „mulţumi" în acest mod organizaţiilor minorităţilor sexuale care l-au votat.

La rândul său, Amanda Simpson (totodată membră în conducerea Centrului Naţional pentru Egalitatea Transsexualilor) a declarat că se simte onorată pentru nominalizare, că de-abia aşteaptă să fructifice „această mare oportunitate" pe care ar dori-o „începutul unei serii" din care să facă parte şi alţi reprezentanţi ai minorităţilor sexuale.

Acest deziderat are multe şanse să devină realitate, dat fiind că, în numai un an de mandat, Barack Obama a nominalizat circa 100 de funcţionari gay, faţă de cei „doar" 140 aleşi de Bill Clinton pe parcursul celor două mandate ale sale la Casa Albă.

Cât priveşte administraţia Obama, răspunsul pentru criticile lansate de conservatori şi republicani faţă de numirea Amandei Simpson la Departamentul Comerţului este CV-ul impecabil din punct d

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertisment de la serviciile de informații: Rusia plănuiește atacuri în întreaga Europă

Ziare.com acum 24 minute
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, informează Financial Times. Rusia a început deja să pregătească în mod mai activ atentate cu bombă disimulate, atacuri cu

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 13 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 9 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 11 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 9 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Superliga – play-off: CFR Cluj învinge pe Rapid Bucureşti, scor 3-2, la revenirea lui Dan Petrescu

News.ro acum 8 ore
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-2, formaţia Rapid Bucureşti, într-un meci din etapa a 8-a a play-off-ului Superligii. La clujeni a fost primul meci al lui Dan Petrescu, revenit la CFR, în timp ce Rrahmani a ratat un

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 10 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 9 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 11 ore
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Vremea

București
acum

13°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

12°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
lun.

10°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°