Senatorul PDL Alexandru Pereş, a susţinut, marţi, că votul negativ al Senatului privind constatarea încetării mandatului de senator al liberalului Mircea Diaconu va determina probleme în cadrul MCV şi va afecta credibilitatea acestei camere legislative, potrivit Mediafax.
"A fost un vot al Senatului de respingere a acestei propuneri de a respecta legea. A fost un vot la limită. Un număr de 32 de senatori au fost împotriva deciziei de a-l revoca pe domnul senator Diaconu. Fiind majoritate, acest lucru s-a aprobat. O să avem o problemă, sigur, pe MCV", fost de părere democrat-liberalul.
Acesta a arătat că nu a înţeles de ce a fost "această regrupare pe această idee".
"Îl cunoaştem cu toţii pe domnul Diaconu şi ca senator şi ca reprezentant al filmului românesc, dar dacă ANI şi Înalta Curte au considerat că în mandatul dânsului s-a produs o incompatibilitate, nu avem ce face decât să votăm pentru revocare. Acest lucru s-a făcut din punctul de vedere al PDL, însă, alţi senatori au considerat că domnul Diaconu trebuie să rămână în Senat", a spus parlamentarul.
Plenul Senatului a respins, marţi, solicitarea ANI privind încetarea mandatutului senatorului PNL Mircea Diaconu, ca urmare a deciziei definitive a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Astfel, pentru încetarea mandatului lui Diaconu s-au exprimat, prin vot secret electronic, 23 de senatori, în timp ce 32 s-au exprimat împotriva acestui demers, iar alţi 10 s-au abţinut.
Citeşte şi:
Diaconu: Senatul şi-a "asumat culpa" privind incompatibilitatea mea
Senatul a decis: Mircea Diaconu RĂMÂNE SENATOR până la încetarea mandatului. Ce spune Diaconu
Senatorul PDL Alexandru Pereş, a susţinut, marţi, că votul negativ al Senatului privind constatarea încetării mandatului de senator al liberalului Mircea Diaconu va determina probleme în cadrul MCV şi va afecta credibi