Deşi de dimensiuni medii, mai curînd ale unei plachete decît ale unui volum,Cînd strugurii se prefac în vin de Ioana Ieronim are densitatea şi complexitatea unei antologii. Situaţia este destul de neobişnuită: o carte nouă sub ale cărei coperţi stau poezii de factură diferită, scrise într-un acelaşi interval, iar nu selectate (antologate) din cărţi mai vechi. Dacă alţi autori se străduiesc să dea unui volum de versuri greutatea centrată a unui concept liric, Ioana Ieronim lucrează cu mai multe concepte, făcîndu-şi textele să se adapteze, din interior, la ele; şi să le ilustreze.

Astfel, prima secţiune (şi cea mai puţin convingătoare) vine cu un lirism sapienţial, în care apa şi pămîntul, grădina şi deşertul, cîmpul şi orizontul sînt marcate simbolic puternic. Chiar dacă singularul şi pluralul persoanei I alternează, o modificare de perspectivă nu apare. Distanţa faţă de lucruri este aceeaşi, fiindcă lucrurile nu sînt percepute ca atare, ci „reduse“ la epura simbolică a categoriei. Oraşul este cu rumoare, schelele au rugină, apusul e figurat prin tăciuni... Chiar şi atunci cînd simbolul nu substituie elementul concret şi distinct al viziunii, realitatea poeziei va fi desenată într-un mod destul de schematic. Elementele şi gesturile sînt atît de vădit „poetice“, încît lirismul nu mai poate fi obţinut, ci se lasă evacuat prin suita lor: „Un ochi deasupra apei/ celălalt dedesupt,/ un ochi la orizont/ celălalt sub aripă,/ un ochi privind goana lumii/ celălalt/ întors în iubire fără de timp// ne rostogolim copilăreşte de rîs/ ne potrivim aurele în zăpadă// rănile noi/ vechile cicatrice.// Un ochi trăieşte celălalt contemplă/ o inimă trăieşte/ cealaltă contemplă// între ele firul Ariadnei/ clepsidra care ne-a fost dată.// Un ochi deasupra apei/ celălalt în adînc sărat// un ochi deasupra orizontului/ sub aripă celălalt“ (Pas de deux).

Un regim di