Retrocedarea cu scandal a terenurilor aflate în proprietatea statului şi în administrarea staţiunilor Şimnic şi Banu Mărăcine ar putea face lumină pe viitor în privinţa modului în care trebuie tratate aceste situaţii de către autorităţile locale. Sesizat de prefectul de Dolj, Ministerul Justiţiei a solicitat deja procurorului general al României să stabilească un mod unitar în care să fie judecate procesele de acest gen.
Deciziile diametral opuse în cazul staţiunilor Şimnic şi Banu Mărăcine l-au determinat pe prefectul de Dolj, Eugen Georgescu, să ceară lămuriri oficialilor de la Bucureşti. În cazul Şimnic, magistraţii au anulat prevederile din hotărârile Comisiei Judeţene de Aplicare a Legilor Fondului Funciar prin care peste o mie de hectare de teren au fost transferate din domeniul public al statului în cel privat al comunelor Şimnicul de Sus şi Gherceşti. În cazul staţiunii de la Banu Mărăcine, o judecătoare de la Judecătoria Craiova a considerat că transferul terenurilor a fost legal. Deci, într-un caz, serii întregi de judecători au considerat că terenul aparţinând statului nu poate fi transferat în proprietatea privată a unei comune decât prin hotărâre de guvern, în celălalt caz un magistrat a judecat altfel.
Prefectul ar lua terenul prin hotărâre de guvern
În ciuda tuturor celor întâmplate, tot răul ar putea fi spre bine. DNA anchetează modul de retrocedare de la Şimnic, iar prefectul de Dolj, Eugen Georgescu, a cerut Ministerului Justiţiei să stabilească un mod clar şi unitar în care se judecă astfel de procese. „Am discutat cu cei de la Ministerul Justiţiei, le-am prezentat situaţia, care nu este singulară la nivelul judeţului, ci este în toată ţara, şi le-am spus să promoveze un recurs în interesul legii, care să stabilească o practică unitară la nivelul instanţelor în aceste situaţii“, declara Georgescu acum câteva zile.