Cu o productivitate artistică de invidiat (în ultimii zece ani, a montat peste 30 de spectacole), Radu Afrim e de fiecare dată altfel, rămînînd, totuşi, Radu Afrim. Are, cu alte cuvinte, semnătură estetică. Preferă texte contemporane, pe care le remixează după cum îi vine bine. Remixul înseamnă ajustarea turaţiei, schimbarea registrului dramatic, tăieturi, citări. Nu lucrează decît acolo unde trupa e dispusă să muncească „în draci“, necondiţionat. Are actori-fetiş şi se pricepe să reinventeze interpreţi uitaţi, ocoliţi de alţii. Caracteristicile enumerate sînt perfect valabile şi pentru Herr Paul de Tankred Dorst, montat la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ şi prezentat în deschiderea stagiunii. Dorst nu şi-ar recunoaşte uşor piesa („sus“ devine „jos“, Schwarzbeck devine Frau, toate personajele sînt reconfigurate structural), după cum, cred, şi traducătorul ei, Victor Scoradeţ, a fost surprins de maniera în care montarea destructurează postmodern lucrarea originară. Acum, Afrim nu a umblat excesiv prin text. Ba a inserat în spectacol pînă şi mottoul lui, cîteva fraze din Copilul cel greu al Fraţilor Grimm. A virat însă tonalitatea dramatică dinspre grotescul tragic spre tragicomic şi parodic, recitind totul în altă cheie şi elaborînd, prin reprezentaţie, propria dramaturgie. Ca la orice remix, starea ludică şi creativitatea au fost determinante. Mecanismele inventivităţii s-au pus în acţiune, iar reprezentaţia a devenit o joacă, nu în sensul facil al termenului, ci ca atitudine creatoare. Realizatorii s-au jucat... serios. Povestea e stranie şi, rezumată schematic, e o naraţiune imobiliară: Herr Paul şi Luise, sora lui, locuiesc într-o fabrică de săpun dezafectată; moştenitorul clădirii doreşte să o refacă, dar pentru asta are nevoie de semnătura bizarului locatar. Biografiile teatrale ale personajelor sînt complexe, complexă e şi atmosfera, şi toată istori