Euro Trading Chemicals, unul dintre principalii actionari ai producatorului de ingrasaminte Amonil Slobozia (AMO), controlat de omul de afaceri Ioan Niculae (desen), a vandut in primele doua zile din aceasta saptamana un pachet de 80 de milioane de actiuni, reprezentand 7,2% din capitalul social al companiei, valoarea tranzactiilor ridicandu-se la circa 1,65 mil. euro. Cu toate acestea, cotatia Amonil a continuat si ieri sa se aprecieze cu 15%, maximul de variatie permis pe parcursul unei sedinte. Tranzactiile cu aceste titluri au fost ieri cele mai mari din piata si prin intermediul acestora s-au transferat circa 6,1% din capitalul companiei. In sedintele precedente, Euro Trading Chemicals a mai vandut circa 7,5 milioane de actiuni Amonil, reprezentand 0,65% din capital, pe fondul interesului ridicat manifestat de investitori pentru sectorul ingrasamintelor. Euro Trading Chemicals, unul dintre principalii actionari ai producatorului de ingrasaminte Amonil Slobozia (AMO), controlat de omul de afaceri Ioan Niculae (desen), a vandut in primele doua zile din aceasta saptamana un pachet de 80 de milioane de actiuni, reprezentand 7,2% din capitalul social al companiei, valoarea tranzactiilor ridicandu-se la circa 1,65 mil. euro. Cu toate acestea, cotatia Amonil a continuat si ieri sa se aprecieze cu 15%, maximul de variatie permis pe parcursul unei sedinte. Tranzactiile cu aceste titluri au fost ieri cele mai mari din piata si prin intermediul acestora s-au transferat circa 6,1% din capitalul companiei. In sedintele precedente, Euro Trading Chemicals a mai vandut circa 7,5 milioane de actiuni Amonil, reprezentand 0,65% din capital, pe fondul interesului ridicat manifestat de investitori pentru sectorul ingrasamintelor.