Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Motivatia Curtii de Apel: cum au planificat Hayssam si Munaf rapirea jurnalistilor

Publicat in Romania Libera, vineri 11 iulie 2008 ·

Curtea de Apel Bucuresti a publicat, vineri, motivarea sentintei din 24 aprilie, de condamnarea a lui Mohammed Munaf la zece ani de inchisoare pentru rapirea celor trei jurnalisti romani la Bagdad. Citam din motivare: “"La sfârşitul lunii ianuarie 2005, inculpatul Omar Hayssam era din ce în ce mai îngrijorat de agravarea problemelor sale judiciare, îngrijorare accentuată şi de faptul că nu reuşise să obţină o hotărâre judecătorească de punere sub interdicţie pentru cauze de alienaţie şi debilitate mintală, cu desemnarea unui curator, pentru a înlătura caracterul penal al faptelor pentru care era cercetat. Ideea răpirii jurnaliştilor români i-a venit inculpatului Omar Hayssam, după ce, în cursul lunii ianuarie 2005, a urmărit la postul de televiziune Al-Jazeera, cazul răpirii, în Irak, a jurnalistei italiene Giuliana Sgrena. Din acel moment, conform declaraţiei lui Mohammad Munaf, inculpatul Omar Hayssam a insistat ca acesta să se ocupe de răpirea unor jurnalişti români, în Irak, propunere cu care, iniţial, nu a fost de acord".

In documentul dat publicitatii vineri de CAB, se mai spune ca "monstruozitatea lui Hayssam creşte, sirianul ocupându-se şi de nişte tranzacţii cu altceva decât apă minerală şi anume armament în zona Orientului Apropiat şi cel Mijlociu”.

In motivarea sentintei, instanta arată ca l-a condamnat pe Munaf doar la zece ani de închisoare pentru răpirea celor trei jurnalişti, pentru că acesta a colaborat cu anchetatorii si a beneficiat de Legea privind protecţia martorilor.

Instanţa Curţii de Apel Bucureşti a respins cererea de expulzare lui Mohammad Munaf de pe teritoriul statului român după executarea pedepsei, invocând dispoziţiile articolulului 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Legea 194 din 2002 privind regimul străinilor din România. Curtea de Apel Bucureşti a mai stabilit ca Mohammad Munaf să plătească câte două

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul din spital al lui Florin Piersic: „Sunt viu/ Țineți-mă aproape pentru că mai am de spus multe povești”

HotNews acum 9 ore
Actorul Florin Piersc, internat în spital cu mai multe probleme de sănătate, a transmis, luni seară, un mesaj, în care afirmă că este „viu”, iar publicului care l-a avut în gânduri în această perioadă grea îi cere să-l „țină aproape”, întrucât mai a

Reacțiile dure ale presei spaniole după numirea lui Istvan Kovacs la finala Europa League

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Articol de GSP - Publicat luni, 13 mai 2024, 20:09 / Actualizat luni, 13 mai 2024 20:09 Istavn Kovacs (39 de ani) a fost desemnat pentru a arbitra finala Europa League, iar prea spaniola a reacționat dur. Cine rămâne în Superligă, cine pică în Liga

Un şofer român de camion a fost ucis în Belgia de un capac de canal aruncat de pe un pod. Cinci tineri, care ar fi consumat "gaz de râs", sunt suspectaţi în acest dosar

News.ro acum 5 ore
Cinci tineri vor fi prezentaţi marţi justiţiei belgiene în cadrul unei anchete pentru omor, deschisă după ce un capac de canal a fost aruncat de pe un pod de autostradă, ceea ce a costat viaţa unui şofer român de camion, a anunţat luni parchetul din

Doi copii și doi adulți la spital după ce mașina în care erau s-a răsturnat pe un câmp din Teleorman VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
Un grav accident a avut loc luni seară, 13 mai, la intrarea în localitatea Ţigăneşti, din judeţul Teleorman. Un autoturism s-a răsturnat pe câmp după ce șoferul, care venea de la Alexandria, a pierdut controlul asupra direcției de mers. Doi adulţi ş

Ciolacu: La sfârşitul anului vom avea una din primele două creşteri economice din Europa şi din UE

Mediafax acum 10 ore
„La sfârşitul anului vom avea una din primele două creşteri economice din Europa şi din UE, vom avea o încadrare în deficitul asumat şi vom avea o dezvoltare fără precedent în România. Toate aceste investiţii se vor multiplica şi în zona economică.

Pe Podul Prieteniei din Giurgiu traficul se va desfășura pe o singură bandă până la sfârșitul lunii mai

Ziare.com acum 9 ore
Pentru că partea bulgară efectuează lucrări de reparaţii în partea pe care o are în administrare, Podul Prieteniei Giurgiu - Ruse va fi deschis, pe tot parcursul lunii mai, doar pe o singură bandă. "Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră

Regizorul condamnat la închisoare și biciuire în Iran a fugit din țară. Cineastul este așteptat la Cannes

HotNews acum 8 ore
Cunoscutul cineast iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la cinci ani de închisoare în ţara sa, a anunţat pe contul său de Instagram că a fugit din Iran, luni, cu o zi înainte de deschiderea Festivalului Internaţional de Film de la Cannes unde urmeaz

Rareş Bogdan spune că PNL nu are scenariul în care Nicolae Ciucă nu candidează la prezidenţiale / Despre ce îl recomandă să fie votat şef al statului: Patriot, echilibrat, familist, tactician exceptional, cunoscător al relaţiilor internaţionale

News.ro acum 12 ore
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan spune că PNL nu are scenariul în care Nicolae Ciucă nu candidează la prezidenţiale, el arătând, despre ce îl recomandă pe preşedintele PNL să fie votat şef al statului că este ”patriot, echilibrat, familist, ta

SUA consideră că remanierea militară rusă arată că Putin este disperat

HotNews acum 7 ore
Statele Unite consideră că demiterea ministrului rus al apărării arată că președintele Vladimir Putin este „disperat” să plătească polițr pentru războiul din Ucraina, a declarat luni un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat, citat de AFP. Vl

Casa Albă: Nu credem că are loc un genocid în Gaza

News.ro acum 4 ore
Consilierul pentru securitate naţională al SUA, Jake Sullivan, a declarat luni că administraţia preşedintelui Joe Biden nu consideră uciderea palestinienilor din Gaza de către Israel în războiul său cu Hamas drept un genocid, relatează Reuters. Vorb

Vremea

București
acum

12°
mar.

12°/17°
mie.

7°/16°
joi

12°/19°
vin.

12°/17°
Iasi
acum

mar.

7°/14°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
vin.

9°/20°
Constanta
acum

mar.

6°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/16°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

mar.

5°/17°
mie.

6°/17°
joi

6°/18°
vin.

8°/15°
Timisoara
acum

mar.

7°/20°
mie.

11°/20°
joi

9°/21°
vin.

11°/18°