Am fost întrebat de ce acest titlu - "Transnistria : temniţa limbii române" - pentru cartea al cărei coatuor sunt, alături de Octavian Bâlea. Durerosul răspuns este că, de mai bine de 20 de ani, limba română a fost împuşcată în stânga Nistrului - nu e deloc o figură de stil, din cărţile româneşti s-au aprins ruguri în faţa şcolilor, iar cei care s-au ridicat în apărarea graiului străbun - profesori şi părinţi ai elevilor - aruncaţi după gratii.

Jumătate de zi în Tiraspol

S-ar spune că este o carte realizată într-o colaborare atipică, pentru că eu, ziarist de meserie, la cotidianul "România liberă", locuiesc în Bucureşti, iar Octavian, un artist al imaginii - fotografie şi pictură, la Helsinki. Dar iată că tehnologia modernă, în privinţa comunicaţiilor, anulează distanţele între oameni. Chiar şi miile de kilometri între România şi Finlanda. Ideea cărţii s-a copt încetul cu încetul, ca o pâine pusă la cuptor. Mai întâi a fost intenţia lui Octavian de a merge la Tiraspol, ceea ce a şi făcut, pe 30 decembrie 2012, după ce mai încercase, fără sorţi de izbândă, cu doi ani înainte, când a fost întors din drum, la "graniţa" nistreană, de militari cu degetul pe trăgaciul pistolului. Trebuie amintit că în Transnistria nu poţi să stai, ca străin, mai mult de 12 ore. Dacă îţi prelungeşti "sejurul", sunt necesare aprobări speciale. Iar cel care te găzduieşte e obligat să declare acest fapt la miliţie. Octavian n-a stat decât o jumătate de zi în Tiraspol, făcând cât mai multe fotografii în capitala unei "ţări" care se aseamănă cu o închisoare, înconjurată de cazemate, mitraliere, tancuri şi sârmă ghimpată.

O carte şi doi autori, colaborare între Bucureşti şi Helsinki

Tot vorbind, ulterior, despre Transnistria, dialog între Bucureşti şi Helsinki, pe messenger, ajungem la concluzia că fotografiile lui Octavian pot fi "îmbrăcate" în text. Eu aveam deja foarte