Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a declarat, marţi, că toate pensiile vor fi indexate în 2014, respectiv valoarea punctului de pensie va fi majorată, însă nu va fi o creştere pe partea de pensii speciale.
Câmpeanu a declarat că premierul a revenit asupra declaraţiei iniţiale privind indexarea pensiilor, menţionând că această măsură se aplică tuturor pensiilor, iar indexarea va fi de 3,76%, transmite Mediafax.
"Aşa cum este legea acum, se indexează valoarea punctului de pensie, şi nu cuantumul pensiei. Ca atare, atunci când se indexează punctul de pensie, se indexează la fel pentru toată lumea. În doilea rând, este vorba de sistemul public de pensii, care este bazat pe contribuţii şi atunci fiecare cetăţean, cu cât a contribuit, atâta pensie are, şi deci nu se poate face o astfel de diferenţiere", a menţionat Câmpeanu.
Ministrul a precizat că premierul a dorit să se refere la creşterea pensiilor speciale, care nu se vor indexa în întreaga valoare.
Premierul Victor Ponta a revenit, marţi, asupra declaraţiei conform căreia pensiile nu vor fi indexate cu acelaşi procent şi a explicat că aceasta a fost "o eroare" a sa şi că a vrut să se refere numai la salariile bugetarilor, în sensul că este posibil ca majorarea să fie aplicată doar la unele categorii.
"A fost o eroare a mea, în sensul în care eu mă refeream la indexarea salariilor şi am spus din greşeală şi de pensii. Doamna ministru Câmpeanu m-a sunat imediat şi mi-a reamintit că avem o decizie a Curţii Constituţionale: pensiile sunt bazate pe contribuţii şi nu poţi să le opreşti să le îngheţi pe cele mai mari şi să le creşti doar pe cele mici. Deci, pensiile vor creşte toate cu acel 3,76%. La salarii vroiam însă să spun, şi asta e o discuţie pe care am avut-o şi cu ministrul de Finanţe: din fondul acela în jur de 3% cu care putem mări anvelopa salarială, ideea a fost să nu mărim tuturo