Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dispariţia unei românce în Norvegia

Publicat in Adevarul, marți 26 iulie 2011 · ·

În urma asasinatului în masă din Norvegia, pe lista dispăruţilor figurează şi o tânără de origine română: Karin Elena Holst, în vârstă de 15 ani. Mama tinerei dispărute este braşoveancă, din Codlea, loc unde Karin Elena şi-a petrecut multe vacanţe. Urma să revină vara asta, dacă ar fi scăpat vie din „tabăra morţii“.

Vezi pe forbes.ro dacă turiştii mai cumpără acum vacanţe în Norvegia sau Mexic?

Karin Elena Holst s-a născut la 18 august 1995, în Norvegia, însă a petrecut în ultimii ani mai multe vacanţe în municipiul Codlea, locul natal al mamei sale. Aici se află stabilită şi familia din partea mamei, iar Karin îşi vizita adesea rudele. Mătuşa sa o aştepta după terminarea taberei tinerilor laburişti, pe insula Utoya (40 de kilometri de Oslo), unde 68 de tineri au fost măcelăriţi, cu o puşcă mitralieră, de norvegianul Anders Breivik (32 de ani).

Karin, care urmează să împlinească luna viitoare 16 ani, se înscrisese în urmă cu mai multe luni în organizaţia de tineret a Partidului Laburist din Norvegia, care organiza o conferinţă cu peste 600 de tineri pe insula de pe lângă Oslo, unde teroristul, îmbrăcat în uniformă de poliţist, a început să tragă în cei prezenţi. Potrivit lui Erwin Albu, fostul consilier de la Codlea, care a aflat despre spaima prin care trece familia fetei, exact în acele momente, Karin şi-a contactat familia telefonic, spunând că se trage în ei, însă convorbirea s-a întrerupt brusc.

„Era tare prietenoasă"

Karin Elena Holst urma să împlinească 16 ani peste trei săptămâni

De vineri, 22 iulie, nimeni nu mai ştie nimic despre Karin. Cu toţii aşteaptă cu sufletul la gură ca fata să fie găsită teafără. Mama adolescentei este originară din Codlea, iar mătuşa lui Karin locuieşte şi acum în municipiul de lângă Braşov. Tânăra avea o mulţime de prieteni în ţară. Pe cei mai mulţi şi i-a făcut în cartierul din

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Război în Ucraina - Statele Unite acuză Rusia că a folosit de un agent chimic împotriva soldaţilor de la Kiev

News.ro acum 25 minute
Statele Unite au acuzat Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând Convenţia privind armele chimice (CWC), potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat publicat miercuri. Rusia foloseşte, de aseme

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 9 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 8 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 7 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 12 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 8 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 7 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 11 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Proiect de lege Părinții singuri nu vor mai fi obligați la ture de noapte, ci numai dacă își doresc

Ziua Constanta acum 10 ore
Un proiect de lege iniţiat de Silvia Dinică, senatoare USR, care prevede că părinţii singuri nu vor mai fi obligaţi la ture de noapte şi pot lucra doar dacă îşi doresc, a fost votat favorabil în Camera Deputaţilor, for decizional, şi merge spre prom

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

10°
joi

10°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

11°
joi

11°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°