As fi preferat sa fie fabula. Dar cum nu am un astfel de talent, va fi doar o povestire. Eroii sunt: Bobita, catelul meu si un pisoi, foarte mic, botezat ulterior de fiica mea, Tigrut. Bobita m-a ales de stapan. I-am dat de mancare cand stapanii nu erau acasa si drept recunostinta a trecut strada si s-a instalat la noi in curte. Vrei nu vrei ne-am facut cu un caine.
A domnit singur peste proprietate, a invatat repede noile reguli, este iubit si hranit. Intr-o seara, un pisoi micut i-a stricat linistea lui Bobita. A facut eforturi sa-l alunge din curte dar ghemotocul de pisic a fost atat de tenace ca Bobita a renuntat la actiune.
Pisoiul s-a asezat la radacina unei tufe de flori iar cainele a obosit sa tot dea roata la tufa fara rezultat. Am dat pisicul afara din curte dar a venit inapoi. Am facut greseala sa-i dau sa manance si din clipa aceea m-am facut si cu pisoi.
Frumusetea abia acum incepe. Am cautat sa impac cainele cu pisica. In mare parte am reusit. Este o coabitare. Nu? Ma tot intreb cat rezista. Nu pot sa spun ca sunt prieteni dar fiecare isi respecta locul de masa, nu-si mananca unul altuia mancarea, stau totusi la distanta unul de altul si-si arunca priviri dragalase deocamdata, fara latraturi sau mieunat.
Si in absenta mea cainele il respecta pe pisoi, nu-i tulbura linistea, nu latra la el dar pastreaza distanta. Locurile alese sunt si ele diferite: pisoiul prefera garajul iar cainele curtea, cat mai departe de garaj.
Dupa cum vad eu desfasurarea de forte din teren, cred ca vor coabita pana la adanci batraneti.
Nu credeti ca in materie de coabitare ar trebui sa invatam de la altii, fie si animale de curte care, de multe ori, ne uimesc cu inteligenta lor? Intreb doar.
As fi preferat sa fie fabula. Dar cum nu am un astfel de talent, va fi doar o povestire. Eroii
