Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suceava: 150 de lei pentru a conduce scuterul

Publicat in Adevarul, duminică 27 septembrie 2009 ·

Atât costă cursul de legislaţie rutieră pe care trebuie să-l urmeze posesorii de mopede

Pentru a face faţă traficului nebunesc din ultimele luni, unii suceveni, mai ales tinerii, s-au orientat spre scutere.

În ultimii ani, din cauza traficului aglomerat şi a lucrărilor la reţelele de termoficare, canalizare sau cele de alimentare cu apă, drumurile publice au devenit un coşmar pentru mulţi suceveni, iar varianta unui moped sau a unei motociclete le-a surâs câtorva locuitori.

„Eu locuiesc într-un capăt al oraşului şi lucrez în celălalt şi astfel am decis că cea mai bună variantă este un scuter ca să ajung în timp util la muncă“, a declarat Iulian C., mopedist.

Mai puţini motociclişti

Faţă de anul trecut, numărul celor care au ales anul acesta să urmeze cursurile unei şcoli de şoferi pentru categoria A a scăzut foarte mult.

„În anul precedent au fost înscrise 20 de persoane care voiau permis categoria A, dar acum am doar doi elevi. A scăzut drastic interesul populaţiei pentru motoare din cauza celorlalţi participanţi la trafic, în special a şoferilor de autoturisme, care nu conştientizează că nu sunt singuri în trafic. Cei mai mulţi elevi îi am la mopede. Momentan sunt peste 20 de cursanţi“, a declarat Constantin Alecsa, administratorul unei şcoli de şoferi. Pentru obţinerea permisului categoria A, un elev este nevoit să urmeze 18 ore de legislaţie şi să practice 20 de ore de poligon. „Motocicliştii fac, de obicei, slalom printre maşini şi agaţă oglinzi şi tocmai din această cauză nu sunt de acord să le permită accesul pe străzi“, a declarat Florin Molner, şofer.

Instructorii susţin că pentru a conduce un moped trebuie să ştiţi să conduceţi o bicicletă. „Am avut o elevă care a venit în fiecare zi, timp de o lună, până a învăţat să meargă pe bicicletă şi abia apoi s-a aşezat în şeaua unui motor, desigur în poligon“, a povestit Con

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Un Coran a fost ars la Malmo înainte de începerea Eurovision

HotNews acum o ora
Un bărbat şi o femeie au dat foc vineri unei copii a Coranului în oraşul suedez Malmö, cu o zi înainte să înceapă festivităţile legate de cunoscutul concurs muzical Eurovision, informează dpa și Agerpres. Copie a Coranului arsă în Malmo (Suedia)Foto

Hamas anunţă că merge la negocieri la Cairo pentru a ajunge la un acord cu Israelul

News.ro acum 2 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas a anunţat vineri că va merge sâmbătă la Cairo pentru a "continua discuţiile" privind oferta de armistiţiu cu Israelul şi "a ajunge la un acord", acuzându-l în acelaşi timp pe premierul israelian Benjamin Netanya

Zelenski: Ucraina se confruntă cu o nouă etapă a războiului, ocupanţii ruși se pregătesc pentru o ofensivă

HotNews acum 8 ore
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat vineri, la o întâlnire cu cadeţii din Hmelnîţki, oraş din vestul Ucrainei, că războiul cu Rusia intră într-o nouă etapă, iar ruşii se pregătesc pentru extinderea ofensivei, relatează Ukrainskaia

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 10 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Cum va fi vremea în Dobrogea în noaptea de Înviere?

Ziua Constanta acum 11 ore
Potrivit ANM, la începutul lunii mai, temperaturile medii vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile. Regimul pluviometric se va situa în jurul celui normal pentru acest interval, la nivelul întregii țări

Italia interzice "puppy yoga" după ce au fost raportate presupuse rele tratamente

News.ro acum o ora
În Italia, persoanele pasionate de yoga au început să meargă în studiourile care oferă cursuri de "puppy yoga". Însă Ministerul Sănătăţii a pus capăt acestei tendinţe în creştere, după ce a interzis utilizarea căţeilor pentru a proteja sănătatea şi

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 12 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 13 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 10 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

Administraţia Spitalelor Bucureşti: Aproximativ 22.000 de copii şi adolescenţi din România suferă de afecţiuni psihice, iar infrastructura actuală nu mai satisface cerinţele actuale / Nouă clădire pentru Secţia Psihiatrie Pediatrică a Spitalului Obregia

News.ro acum 9 ore
Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti anunţă, vineri seară, că peste 22.000 de copii şi adolescenţi din România suferă de afecţiuni psihice, iar infrastructura actuală nu mai satisface cerinţele actuale. De aceea, instituţia a s

Vremea

București
acum

13°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/25°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

13°
sâm.

12°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/15°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

10°/20°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

10°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°