Iata ca dupa jocurile Hertei Muller, avem acum in fata (o parte dintre) jocurile altei poete*. Se stie ca nonsensul, absurdul, arbitrarul lingvistic isi au radacinile in operele unor Edward Lear, Lewis Carroll, Morgenstern si, mai incoace, ale lui Prevert, Max Jacob, Urmuz.
Pe toti acesti poeti, Nina Cassian i-a frecventat, iar pe unii i-a si recreat in romaneste. Asa se explica familiaritatea cu acest material eterogen si stapanirea lui la perfectie.
Apropiata de suprarealism doar prin spiritul de fronda, poeta inventeaza limba sparga (inainte, Virgil Teodorescu nascocise leoparda), in care scrie texte de-un umor pastos, inteligente parodii ale limbajului neaos-expresionist (limba sparga nu-i inocenta, ea e o grefa de-un ridicol ucigator!).
Poeta foreaza la radacina limbajului si, cu bine-cunoscuta-i luciditate speculativa (in Posfata, Serban Foarta cerne judicios fatetele, uneori contradictorii, ale acestei luciditati), foloseste impactul rimei ca sa creeze instantaneu personaje ("Adora malaiul si para./ Acesta e Banibal Bara./ Cind plinge secunda si ora,/ se zbuciuma Banibal Bora./ Rasuna si codrul si lira/ de jalea lui Banibal Bira"), ori ca sa dea cu tifla unor nume celebre, prin introducerea lor in contexte nepotrivite ("Dar cum era si mare fante,/ se comporta foarte galant/ cu subalternele picante./ Citea, din cind in cind, si Kant,/ ba uneori citea si Dante").
In general, in aceste texte, ludicul si luciditatea fuzioneaza intr-un mod uimitor, nascand - atat in sens literal, cat si literar - poemul: acea alcatuire fluida, neasteptata, insa perfect justificata emotional. As spune: tot pe-atat cat sunt de justificate urmele varfului de creion lasat in libertate pe-o coala de hartie (acelasi creion cu care sunt scrise si versurile), inchipuind de obicei fiinte insolite carora li se agata de gat cate-un distih "lucid", gen: CAINELE DE