Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guşă îl ia avocat pe Ponta în proces cu Vadim Tudor

Publicat in Adevarul, miercuri 20 septembrie 2006 ·

Capitalei, o acţiune în răspundere civilă delictuală şi va plăti taxa de timbru în cunatum de câteva zeci de milioane de lei vechi. Preşedintele PIN va cere în instanţă, printre altele, Capitalei, o acţiune în răspundere civilă delictuală şi va plăti taxa de timbru în cunatum de câteva zeci de milioane de lei vechi. Preşedintele PIN va cere în instanţă, printre altele, ca Vadim Tudor să fie obligat la plata unor despăgubiri în valoare de două miliarde de lei vechi pentru afirmaţiile făcute la adresa sa în emisiuni televizate, precum şi pentru materialele calomnioase publicate în revistele pe care le patronează.

Cozmin Guşă susţine că a apelat la serviciile lui Victor Ponta deoarece "este un avocat bun" şi îi leagă o lungă relaţie de prietenie. El mai spus că, deocamdată, nu au convenit asupra onorariului ce i se cuvine deputatului PSD, dar că suma va fi substanţială în cazul în care "îşi va face bine treaba". La rândul său, Victor Ponta a ţinut să precizeze că, înainte de a accepta acest proces, s-a consultat cu liderii social-democraţi, afectaţi şi ei, de-a lungul timpului, de acuzaţiile publice lansate de către Corneliu Vadim Tudor. "Îmi asum riscul apariţiei unor insulte şi calomnii la adresa mea şi a familiei mele. Dacă rămânem pasivi şi de această dată, înseamnă că devenim şi noi vinovaţi", a afirmat Ponta, adăugând că referirile liderului PRM la copilul Laviniei Şandru "au depăşit orice limită". Deputatul PSD a subliniat că, prin acest proces, vrea să dea "un mesaj politic" alături de Cozmin Guşă, astfel încât să fie eradicat un asemenea comportament public, iar tinerii care doresc să se afirme în zona decizională să o poată face nestingheriţi.

PSD nu se bagă

Intenţia deputatului PSD Victor Ponta de a-l reprezenta pe Cozmin Guşă ca avocat a fost adusă la cunoştinţă conducerii partidului, dar nu a reprezentat un subiect de discuţie î

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum 48 minute
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

Transalpina rămâne închisă. Bucăți de stâncă s-au prăbușit pe carosabil VIDEO

Ziare.com acum o ora
Transalpina rămâne închisă şi în perioada următoare după ce, miercuri, 8 mai, bucăţi de stâncă s-au prăbuşit pe carosabil, reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova apreciind că există riscul punerii în pericol a partici

PROSPORT.RO, cel mai citit site de sport din România în ziua de 7 mai 2024

Gandul acum o ora
Site-ul de știri sportive www.prosport.ro, aparținând grupului de presă GÂNDUL MEDIA NETWORK, s-a situat din nou pe primul loc în ceea ce privește numărul de cititori în domeniul SPORT în data de 7 MAI 2024. Conform datelor furnizate de SATI (Studiu

AstraZeneca retrage vaccinul anti-COVID-19! Vezi motivul

Ziua Constanta acum 2 ore
Compania farmaceutică AstraZeneca a anmunțat marți, 07 mai, că va retrage vaccinul anti-COVID-19, la nivel mondial, motivând că există un „surplus de vaccinuri actualizate disponibile”, notează Reuters. "Au fost dezvoltate mai multe variante ale vac

Rareş Bogdan: Dacă facem ce trebuie, Sebastian Burduja va fi între 24% şi 28%, exact cum va fi şi Gabriela Firea şi Nicuşor Dan / Partidul extremist AUR, la un scor care nu le va da mai mult de 5 europarlamentari. PNL se bate pentru primul loc

News.ro acum 45 minute
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat miercuri că, dacă fac ce trebuie, Sebastian Burduja va fi între 24% şi 28%, exact cum va fi şi Gabriela Firea şi Nicuşor Dan şi astfel PNL are o şansă istorică la Capitală. El a mai afirmat că partid

Florin Piersic, ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios”, încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti / Starea actorului, stabilă în acest moment / Evoluţia imprevizibilă, dată fiind vârsta şi comorbidităţile

News.ro acum o ora
Actorul Florin Piersic este ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti, au anunţat, miercuri, oficialii unităţii medicale. Aceştia precizează că starea pacientului este stab

Parlamentul, şedinţă solemnă pentru a marca Ziua Solidarităţii şi Prieteniei cu Statul Israel

Mediafax acum o ora
Membrii Birourilor Permanente Reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au decis, miercuri, convocarea unei şedinţe solemne a Camerei Deputaţilor şi Senatului, pe 14 mai, consacrată marcării Zilei Solidarităţii şi Prieteniei dintre România şi Sta

Nicolae Ciucă, mesaj de ZIUA VICTORIEI: Aduc OMAGIUL meu militarilor români care au luptat în al Doilea Război Mondial

Gandul acum o ora
Preşedintele Senatului, fost militar al armatei române, Nicoale Ciucă, transmite miercuri, de Ziua Victoriei în Europa de la finele celui de-al Doilea Război Mondial că aduce omagiul său militarilor români care au luptat în al Doilea Război Mondial

Poliţia de Frontieră: Lucrări de asfaltare pe partea bulgărească a podului Giurgiu – Ruse / Traficul se va desfăşura alternativ, pe o singură bandă

News.ro acum 2 ore
Reprezentanţii Inspectoratului Poliţiei de Frontieră Giurgiu au anunţat, miercuri, că vor fi realizate lucrări de asfaltare pe partea bulgărească a ”Podului Prieteniei” din PTF Giurgiu – Ruse, iar traficul se va desfăşura alternativ, pe o singură ba

VIDEO Groapa de gunoi din Galați arde de 24 de ore

HotNews acum 49 minute
Pompierii intervin de aproximativ 24 de ore pentru stingerea incendiului de la groapa de gunoi din zona Tirighina din Galați, unde focul a cuprins aproximativ patru hectare, a transmis, miercuri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţ

Vremea

București
acum

20°
mie.

14°/20°
joi

12°/19°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

15°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

16°
mie.

13°/16°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/16°
joi

7°/12°
vin.

6°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

21°
mie.

13°/21°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°