Reuniunile ştiinţifice de Semiologie, fie ele congrese, conferinţe sau simpozioane, precum Simpozionul naţional cu participare internaţională „90 de ani de semiologie românească“, sunt evenimente rare, explicaţia constând în faptul că această ştiinţă a simptomelor şi semnelor nu este o specialitate în sine, ci un fundament indispensabil pentru practicarea medicinii în oricare din multiplele şi mereu multiplicabilele specialităţi şi subspecialităţi. (...) Este meritul Şcolii de Medicină din Cluj-Napoca, una dintre cele mai vechi şi reputate din ţară, de a fi organizat o atare manifestare (23–24 octombrie a.c.). Nu Bucureştiul, nu Iaşiul, Timişoara sau alte centre, dar faptul are deplină îndreptăţire, deoarece se marchează acum un moment aniversar de seamă, anume fondarea, în capitala culturală a Transilvaniei, în 1919, a învăţământului medical românesc. Aşa cum a arătat dl prof. dr. Florea Marin, un împătimit al Istoriei medicinii, afirmarea rapidă a Clujului în constelaţia centrelor universitare de Medicină se explică şi prin şansa de a fi avut, încă de la începuturi, doi mari corifei ai Şcolii medicale româneşti: Iuliu Haţieganu, care a fost şi primul rector al facultăţii, şi Ioan Goia – doi mari clinicieni şi îndeosebi semiologi fondatori de şcoală. În mod firesc, Simpozionul a inclus şi o masă rotundă dedicată istoriei Semiologiei clujene.

Alături de participanţii veniţi din diferite centre ale ţării, Simpozionul s-a bucurat şi de prezenţa unui număr semnificativ de comunicatori străini, din ţări ca Italia, Croaţia, Ungaria şi Bulgaria.

În cadrul acestei reuniuni a fost dezbătută şi poziţia Semiologiei, ca disciplină clasică, în cadrul Medicinii moderne. Locul Semiologiei în formarea viitorilor medici este de neînlocuit, iar această disciplină nu poate fi predată fragmentar; de pildă, examenul abdomenului în cadrul modulului de boli digestive,