Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sudanul de Sud, un posibil nou stat pe harta lumii

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 26 septembrie 2010 ·

Populaţia din sudul Sudanului va participa în ianuarie la un referendum în care va decide dacă regiunea, în prezent semiautonomă, va deveni independentă, rupându-se total de administraţia de la Khartoum. Votul face parte dintr-un acord încheiat în 2005 între nord şi sudul bogat în terenuri petrolifere, după două decenii de conflict armat.

Liderul de Khartoum, Omar Bashir, pe numele căruia Tribunalul Penal Internaţional a emis un mandat de arestare sub acuzaţia de crime de război comise în conflictul separat din Darfur, a declarat în repetate rânduri că votul programat pentru prima lună a anului viitor va fi unul liber şi corect. Criticii săi pun sub semnul îndoielii sinceritatea sa şi îl acuză că încearcă să împiedice pregătirile pentru referendum.

Vicepreşedintele sudanez Ali Osman Taha, prezent la lucrările Adunării Generale a Naţiunilor Unite, a condiţionat recunoaşterea rezultatelor referendumului de relaxarea sancţiunilor impuse Sudanului.

Sprijin de la Casa Albă

Preşedintele american Barack Obama a avertizat că votul din ianuarie trebuie să aibă loc cu orice preţ. "În acest moment, soarta a milioane de oameni atârnă în balanţă. Ce se va întâmpla în Sudan în zilele următoare i-ar putea îndrepta pe cei care au îndurat prea mult război spre pace sau i-ar putea reîntoarce la vărsăre de sânge", a declarat liderul american.

Cu câteva săptămâni în urmă, secretarul de Stat Hillary Clinton declara că secesiunea sudului este inevitabilă. Ea avertiza însă că nordul nu va accepta prea uşor realitatea pierderii terenurilor petrolifere din sudul şării, recomandând celor două părţi să poarte negocieri în acest sens pentru a se evita reizbucnirea conflictului.

Uniunea Africană a cerut însă vineri Consiliului de Securitate al ONU să amâne cu un an punerea oficială sub acuzare a lui Omar Bashir pentru a evita de

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 20 minute
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 25 minute
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Negociatori Hamas au ajuns la Cairo pentru negocieri privind un armistiţiu în Gaza

News.ro acum 42 minute
Negociatori Hamas au ajuns sâmbătă la Cairo pentru intensificarea discuţiilor privind un posibil armistiţiu în Gaza, care ar prevedea întoarcerea în Israel a unor ostatici, a declarat un oficial Hamas. Directorul CIA este deja prezent pentru diploma

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum 2 ore
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum o ora
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

Italia consideră că declaraţiile lui Macron despre intervenţia în Ucraina sporesc tensiunile. „Dacă ar izbucni un conflict, am avea multe de pierdut”

HotNews acum o ora
Ministrul italian al apărării Guido Crosetto consideră că declaraţiile preşedintelui francez Emmanuel Macron despre posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina „sporesc tensiunile”. Guido Crosetto, ministrul italian al apărăriiFoto: Mauro Scrobogna

Jurgen Klopp nu se vede preşedinte al FIFA: Probabil că nu aş supravieţui în această mare de rechini

News.ro acum o ora
În timpul conferinţei de presă de vineri, Jürgen Klopp s-a imaginat pentru o clipă preşedinte al FIFA. Actualul antrenor al lui Liverpool a afirmat că "nu va supravieţui în această mare de rechini". "Imaginaţi-vă dacă aş deveni preşedintele FIFA. Es

VIDEO Imagini virale de la Constanța: O mașină a Poliției Locale s-a împotmolit într-o baltă pe plajă

HotNews acum o ora
Imagini cu o maşină a Poliţiei Locale Constanţa care a rămas blocată într-o baltă formată în nisip, pe o plajă, au fost distribuite în mediul online. În imagini se vede cum doi agenţi se chinuie să scoată maşina, unul dintre el umblând desculţ, în t

Vremea

București
acum

20°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°