Mesajul a fost trimis. Multumesc!

24 de milioane de euro transformaţi în aur

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 6 octombrie 2012 ·

Investiţiile în metal preţios sunt aur curat, mai ales la vremuri de criză. O firmă austriacă de investiţii financiare a reuşit să vândă într-un singur an peste un chintal de metal galben

În ultima decadă, preţul aurului a crescut cu 20% pe an, ajungând de la 270 de dolari pe uncie, cât era în 2002, la 1.100 de dolari în acest moment. Asta în timp ce valutele au avut fluctuaţii mari, influenţate de criza mondială. Nu e de mirare că oamenii înstăriţi vor să îşi protejeze averile investind în preţiosul metal. „Oamenii cu bani au tendinţa în ultima vreme să îşi salveze economiile transformându-le în aur. Tot mai mulţi români investesc în aur, anul trecut rulajul nostru a fost de 24 de milioane de euro în România, ceea ce înseamnă aproximativ 120-130 de kilograme de aur”, a declarat Istvan Sebok, director executiv al Aster Capital Holding, companie specializată în managementul profesional al metalelor preţioase, care operează cu mai multe birouri în România, inclusiv la Braşov. „E vorba de aur de 24 de karate, cu puritate de 999,9, maxim posibil fizico-chimic. E acelaşi aur în care şi Banca Naţională şi Statul Român îşi protejează cele 103 tone ca şi rezervă pentru a-şi atinge scopurile de lichiditate în piaţa financiară din România”, a precizat Farkas Gheorghe Imre, manager regional.

Oricine poate cumpăra un lingou de aur, cele mai mici valorează 50 de euro, pe când piesele de dimensiuni mari ajung la 50.000 de euro. Jumătate dintre clienţi preferă să ia aurul acasă şi să îl depoziteze în seifuri sau bănci. Ceilalţi îl încredinţează firmei, care îl depozitează în condiţii de maximă siguranţă, în Austria. Prin contract, firma este obligată să răscumpere aurul la preţul pieţei din acel moment, oricând clientul are nevoie de lichidităţi. Mai mult, pentru prima data în Europa, posesorii de aur vor putea obţine credite în baza lingourilor. „Un prod

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedinta Georgiei a respins prin veto legea controversată privind "influenţa străină"

News.ro acum o ora
Preşedinta Georgiei, Salome Zurabişvili, a anunţat sâmbătă că a respins prin veto legea privind "influenţa străină", aprobată săptămâna aceasta de parlamentul de la Tbilisi, în ciuda unui amplu protest al opoziţiei, relatează Reuters. Legea respecti

Unul dintre marinarii salvaţi de pe nava scufundată în Marea Neagră a fost transportat la spital. Trei persoane sunt în continuare dispărute

Ziare.com acum o ora
Unul dintre cei opt marinari salvaţi de pe nava Mohammad Z, scufundată sâmbătă dimineaţă, 18 mai, în Marea Neagră, lângă Sf. Gheorghe, a fost transportat la spital. Acesta are mai multe traumatisme. La acţiunea de salvare, ISU Dobrogea a participat

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum o ora
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 2 ore
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Formula 1: Max Verstappen, un nou pole position la MP din Emilia Romagna

HotNews acum o ora
Campionul mondial Max Verstappen (RedBull) a reușit un nou pole position și va pleca primul în Marele Premiu de Formula 1 de la Emilia Romagna, disputat duminică pe circuitul de la Imola. Max VerstappenFoto: Independent Photo Agency / Alamy / Alamy

Cod galben de averse, grindină şi intensificări ale vântului în judeţul Neamţ

Ziarul Financiar acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că sâmbătă după amiază vor fi averse, grindină şi intensificări ale vântului în mai multe zone din judeţul Neamţ. Meteorologii au emis o avertizare cod galben. Avertizarea anunţă „descărcări electrice,

Rusia acuză Ucraina că lovește teritoriul rusesc cu bombe ghidate franceze şi rachete anti-radar americane

HotNews acum 58 minute
​Rusia a acuzat sâmbătă Kievul că a atacat regiunea rusă Belgorod, situată la graniță, cu bombe ghidate franceze Hammer şi cu rachete anti-radar americane HARM, transmite AFP. Ruși construind fortificații în regiunea BelgorodFoto: east2west news / W

Premierul slovac Robert Fico este stabil, dar în stare gravă

Mediafax acum 5 ore
Vicepremierul slovac a mai spus că transferul lui Fico în capitala Bratislava de la spitalul din orăşelul din apropierea zonei în care a fost împuşcat de cinci ori de la mică distanţă nu va avea loc în zilele următoare, scrie Reuters. Nu a fost nevo

Monica Niculescu, învinsă dramatic în finala de dublu de la WTA Trophee Clarins - Minge de meci ratată

HotNews acum 3 ore
Perechea formată din Monica Niculescu și Lin Zhu (România / China) a fost învinsă în finala de dublu a turneului Trophee Clarins, de la Paris. Competiția face parte din categoria WTA 125. Monica NiculescuFoto: Mutsu Kawamori / AFLO / Profimedia Fina

Zonă rezidenţială din Harkov, lovită cu o rachetă. Doi copii şi trei adulţi au fost răniţi

Mediafax acum 2 ore
Doi adolescenţi de 13 ani şi de 16 ani se numără printre cele cinci victime ale atacului de la Harkov. Ruşii au lovit o zonă rezidenţială din Harkov, potrivit oficialilor ucraineni citaţi de Sky News. Primarul din Harkov, Ihor Tereknov, a anunţat pe

Vremea

București
acum

20°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

13°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

16°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/22°
lun.

11°/24°
mar.

11°/24°
Constanta
acum

15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

24°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/26°