Ne-am fi asteptat ca Raportul suprasemnat de Brutusul de Tismaneanu - cel care-i lua, acum doi ani, un interviu de-o carte fostului Iliescu - sa-i scoata lacrimi de obida acestuia, sifonat foarte in tendentiosul raport. Nu. Moscova nu crede in lacrimi! Cea mai ravasitoare pictura. Se numeste Mortii de la Casin si a fost pictata in 1917 de Stefan Dimitrescu, inmormintat in Eternitatea ieseana. Pinza, distrusa in bombardament, a ramas intr-o varianta, cea dainuitoare. Ca poporul insusi. Trei morti, din acelasi bombardament, probabil, intinsi pe un frumos laicer, in ograda, sint bociti de sapte supravietuitori.
Cit a trecut de-atunci!
Poporul insa continua sa plinga. De durere. De fericire.
S-or fi intrebind mai marii Europei de la recentul Bruxelles, vazindu-l pe nastrusnicul Basescu plingind: Ce-o fi cu asta? De ce plinge, cind noi ridem?
Asa-i Basescu.
Precum poporul.
Cu naturelul simtitor, acesta, in stare a se lasa ravasit de durere si, slava domnului, de asta a avut parte cu virf si-ndesat, aflat cum e, aici, in calea tuturor rautatilor de cind se stie - cum e si-acum - calcat sistematic de navalitori, retragindu-se in codru, neuitindu-si insa fluierul in grinda, ci luat la bracinari, sa fie, revenind la vatra, mai increzator ca oricind, ridicind in tarna patata de singe cite-o minastire, cite-o crisma in care sa-si inece aleanul.
Vazindu-l, in acelasi binefacator Bruxelles, pe Tariceanu ca nu varsa, si el, macar o lacrima, colo, de bucurie, Traian si-o fi zicind, la rindu-i: Ce-o fi cu asta? De ce nu plinge, cind astia rid?
Asa-i poporul, i-o fi raspuns, calin, Calin: Unii pling, altii ride.
Inca nu s-a uscat - si n-o sa se usce nicicind - umarul lui Stolojan, pe care si-a lasat capul Basescu, umplindu-i-l de lacrimi.
Asa-i poporul, si-o fi zicind in acel moment crucial heruvimul blond, vazindu-l pe marinar ca-i i