Un pensionar ajunge la DreamHack 2013, printre gameri, pasionaţi şi gură-cască. Vede fete de liceu în fuste scurte, îmbrăcate ca personajele din jocurile favorite. Vede tineri pe scenă care se luptă pentru premiul cel mare. Vede o lume diferită. Ce am simţit la DreamHack 2013? Aceasta este o poveste subiectivă. Finalul probelor va fi astăzi, târziu în seară.
În mod normal ar fi o duminică obişnuită, la începutul unei toamne destul de călduroase. Abia la staţia de metrou Tineretului îţi dai seama că se întâmplă ceva straniu în zonă. Puşti cu tricouri cu Logitech, bascheţi mari în picioare şi pantaloni scurţi. E linişte teribilă în Parcul Tineretului. Cine iese din casă la ora asta duminică? Sunt doi alergători. Ce sport ciudat, ce exerciţiu straniu. Să ieşi din casă la ora 9 dimineaţa, într-o duminică, ca să alergi de nebun. Spre Sala Polivalentă mai merg doar câţiva copii. Ştiu deja unde se duc. La intrarea din spate, deşi concursul începe la 10, sunt 40-50 de oameni. Înăuntru, deja s-au adunat la standuri pentru a se urca în simulatoarele de jocuri, pentru a încerca cele mai noi calculatoare.
Un eveniment de gaming este la fel de modern ca acest sport, care încearcă să-şi construiască un loc în mintea oamenilor. Nu este doar o mare de oameni care se uită la un ecran, ci este un adevărat eveniment social. În jurul scenei principale se nasc standurile producătorilor, care îşi aduc cele mai noi plăci de bază, plăci video, laptopuri de gaming şi încearcă să impresioneze aceşti viitori clienţi. Pentru mulţi, e singura şansă de a pune mâna pe asemenea gadgeturi scumpe.
M-am dus cu gândul de a scrie ca un pensionar ajuns acolo întâmplător. Vă arăt de acum unghiul meu de abordare. Nu este una exhaustivă. Veţi citi multe, dar nu aş vrea să fiu un escroc. Am fost un pensionar printre copii pe care nu-i cunosc, iar mentalitatea şi pasiunile lor sunt diferite
