Partida de handbal masculin CSM Bucureşti - Steaua (scor 26-26), disputată duminică şi bănuită că ar fi fost aranjată pentru pariuri, scoate la iveală noi elemente care ridică multe semne de întrebare.
Agenţiile offline în cadrul cărora s-au pariat mai multe bilete pe un rezultat egal au demarat deja anchete interne, pentru analiza cazului fiind vizionate inclusiv casetele video. "Am identificat o persoană care a jucat în trei agenţii. Vom prezenta toate dovezile şi Federaţiei Române de Handbal, care ne-a solicitat imaginile, să vedem dacă între persoanele care au pariat în agenţii se regăsesc şi oameni implicaţi la cele două echipe", ne-a declarat Daniel Smeada, specialist în piaţa pariurilor.
Corectitudinea meciului de handbal este pusă la îndoială şi de fluctuaţia cotei până să înceapă partida din cauza pariurilor repetate pe un rezultat de egalitate. "Deşi cota a scăzut de la 12.00 la 5.00, în continuare s-a jucat mult pe un meci egal între CSM Bucureşti şi Steaua. E clar că s-a ştiut dinainte cum se va termina partida", a mai spus Daniel Smeada.
"Dacă e adevărat, retrag echipa"
Prezent la joc, Valentin Samungi, preşedintele echipei CSM Bucureşti, a făcut o caracterizare drastică în urma disputei cu Steaua: "Mi s-a părut un meci între o echipă proastă şi una şi mai proastă". Conducătorul echipei finaţate de Primărie a rămas şocat când a citit că meciul de duminică este considerat suspect de casele de pariuri şi este decis să ia măsuri fără precedent dacă se dovedeşte că jucători de la CSM Bucureşti au fost implicaţi într-un eventual aranjament. "Am dispus începerea unei anchete interne. Nu pot să concep că echipa noastră a făcut blat. Dacă se dovedeşte că partida a fost trântită, retrag echipa din campionat", a declarat pentru ProSport, Valentin Samungi.
Partida de handbal masculin CSM Bucureşti - Steaua (scor 26-26)