Am văzut, de curînd, filmul Europolis, în regia lui Cornel Gheorghiţă, cu Adriana Trandafir, Áron Dimény. Îmi plăcuse, pe vremuri, romanul lui Jean Bart. Iar despre film ştiam că a primit de curînd Menţiunea specială a Juriului la „Festival des Films du Monde“ – Montréal, 2010.
Tot despre film aflu, din cronica Iuliei Blaga de pe hotnews.ro, că – în opinia autoarei – acesta este „o tentativă nefericită de realism magic“. Pe stiridebine.ro (Florentina Ionescu, Cultura) găsim şi opinia regizorului însuşi despre subiectul ales: „Am abordat un spaţiu mai puţin cunoscut (...). Este vorba despre văzduh. (...). Văzduhul este locul sau spaţiul imaginalului – cum spunea Andrei Pleşu – dintre pămînt şi cer. Sigur că aceste repere le-am luat din tradiţiile noastre populare“. În film se vorbeşte, de altfel, despre „perioada celor 40 de zile de doliu“, cînd „sufletul mortului reface drumul vieţii sale înainte de a părăsi pămîntul. Călăuzit de Îngerul Păzitor, el va petrece Vămile Văzduhului pentru a se prezenta în sfîrşit la Judecata de Apoi“. De altfel, filmul este povestea unei călătorii iniţiatice, în care legile lumii acesteia se împletesc cu cele ale tărîmului celuilalt. Şi, împreună, au un efect distructiv asupra personajelor care trebuie să le urmeze.
DE ACELASI AUTOR Listă de cadouri Mica doză de transcendent (Alte) filme de Crăciun Decembrie timpuriu Acţiunea se desfăşoară, pe departe, pe linia romanului lui Jean Bart: Magdalena (Adriana Trandafir) şi copiii ei – Nae (Áron Dimény) şi Maria (Elena Popa) – trăiesc, la limita subzistenţei, în Sulina. Nu întîmplător ales ca loc de plecare şi întoarcere, port şi oraş multietnic, adică spaţiu dintre, cîndva glorios, acum decrepit... Magdalena, văduvă, a făcut toată viaţa plase de peşte (şi activitatea ei, ca şi numele acesteia pot fi interpretate simbolic...) ca să-şi poată creşte cei doi copii. Aceştia, Mari
