Joi, 10 iulie, debutează cea de-a doua ediţie a Festivalului Internaţional al Artelor din ţările vecine României şi din Balcani - „Garofiţa Pietrei Craiului” –, care îşi va deschide programul în Piaţa Sfatului, începând cu ora 20.00. Ansambluri folclorice din Polonia, Ungaria, Macedonia, Turcia, Grecia, Bulgaria, Serbia, Ucraina şi Republica Moldova îşi vor prezenta specificitatea folclorului ţărilor din care provin în minispectacole ce vor avea loc până duminică, 13 iulie. Alături de ei se va mai afla şi formaţia de dansuri turco-tătare a Uniunii Democrate a Tătarilor Musulmani din România – filiala Medgidia. Folclorul românesc va fi reprezentat de ansamblul folcloric „Poieniţa” al Centrului Cultural „Reduta”. Festivalul se desfăşoară anul acesta sub egida Consiliului Judeţean Braşov, a Primăriei Municipiului Braşov a Centrului pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Braşov, precum şi a Centrului Cultural „Reduta”. Invitaţii sunt aşteptaţi să sosească în Braşov chiar mâine.
Invitaţi noi
Cea de-a doua ediţie a Festivalului vine cu câteva noutăţi faţă de prima. Deşi prima ediţie a avut loc în toamnă, anul acesta, organizatorii au decis, din motive obiective, să îl mute pe perioada verii. Mai mult, festivalul de anul acesta se anunţă unul de excepţie, prin participarea numeroaselor ansambluri. „Ediţia de anul acesta va fi una de amploare. Participarea este una mult mai bogată şi am reuşit să aducem chiar ansambluri din ţări ca Polonia şi Ucraina, ţări care anul trecut nu au participat la festival. Festivalul înseamnă un concept inedit pentru Braşov, iar anul trecut a fost un adevărat succes, chiar dacă la un moment dat vremea de afară a fost o problemă”, ne-a declarat Ion Popescu Topolog, directorul Centrului Cultural „Reduta”.
Spectacole şi în alte localităţi din judeţ
De asemenea, organizatorii au pregăti