Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Încă un brazilian!

Publicat in Adevarul, joi 28 august 2008 ·

Pentru 800.000 de euro, Rapid şi-a asigurat serviciile mijlocaşului Daniel Paulista de la Sport Recife Daniel Paulista are 26 de ani şi va semna un contract pe trei ani cu gruparea

Pentru 800.000 de euro, Rapid şi-a asigurat serviciile mijlocaşului Daniel Paulista de la Sport Recife

Daniel Paulista are 26 de ani şi va semna un contract pe trei ani cu gruparea alb-vişinie.

Cu trei zile înaintea închiderii perioadei de "mercato", rapidiştii au mai dat o lovitură. Ei au reuşit înregimentarea brazilianului Daniel Paulista, cel care în ultimul an a jucat pentru Sport Recife. Pentru transferul mijlocaşului defensiv, Rapid a plătit 800.000 de euro, iar jucătorul va semna un contract valabil pe o perioadă de trei ani.

"Mulţumesc clubului că m-a lăsat să plec, pentru că acesta este un pas mare în cariera mea. Ştiu că mulţi nu au crezut în calităţile mele atunci când am ajuns la Sport Recife, dar sper să le fi dovedit contrariul. Anul petrecut la Recife a fost cel mai bun al carierei şi sper ca într-o zi să mă întorc aici", a spus Paulista într-un interviu apărut pe site-ul suporterilor grupării Sport Recife, Torcida Jovem.

A câştigat Cupa Braziliei

Fotbalistul a mai jucat la Santos (2003-2004), Juventude (2004, 2005), Sertaozinho (2006), Sao Caetano (2006), Corinthians (2007), Nautico (2007) şi s-a transferat la Sport Recife pe data de 1 ianuarie 2008.

În luna iunie 2008, Sport Recife a câştigat Cupa Braziliei, după o finală cu Corinthians.

Directorul general al Rapidului, Constantin Zotta, a anunţat ieri că Paulista urmează să vină la Bucureşti în următoarele zile pentru a semna contractul. "Avem un acord de principiu cu Daniel Paulista, dar transferul nu este făcut. El o să vină zilele astea la Bucureşti şi o să discutăm mai multe", a declarat Zotta.

6 este numărul jucătorilor brazilieni pe care Rapidul îi are în

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tradiții de Paște în întreaga lume! Cum este sărbătorită Învierea Domnului

Ziua Constanta acum o ora
Paştele este sărbătorit cu mult fast peste tot în lumea creştină. Chiar dacă sunt respectate aceleaşi canoane religioase, fiecare popor are propriile tradiţii pascale. America Latină În ţările din America Latină are loc spectacolul numit Arderea lui

Incident în prima zi de Paște în Stațiunea Mamaia! Un tânăr, transportat la spital (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum o ora
Un tânăr a ajuns în prima zi de Paște la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța după ce s-a rănit în stațiunea Mamaia. Potrivit martorilor, tânărul a devenit agitat în timp ce se afla într-un autobuz CT BUS ce circulă prin stațiunea Mamaia.

Marcel Ciolacu, mesaj de Paşte: Este o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru. Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţile vieţii şi ne dau speranţă într-un viitor mai bun

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, în mesajul de Paşte, că această sărbătoare este ”o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru”. ”Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţ

MLS: Lionel Messi intră în istorie - cinci pase decisive şi un gol în meciul cu New York Red Bulls - VIDEO

News.ro acum o ora
Atacantul formaţiei Inter Miami, Lionel Messi, a reuşit, sâmbătă, o performanţă istorică în MLS. El a oferit cinci pase decisive şi a marcat un gol în victoria cu 6-2 în faţa formaţiei New York Red Bulls. Messi nu a fost singurul jucător care a stră

Incendiu într-un apartament de la etajul 12, în Capitală, pornit de la o lumânare. Un om a murit

Mediafax acum 3 ore
Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), duminică dimineaţă a avut loc un incendiu într-un apartament din Sectorul 4 al Capitalei. Primii pompieri care au ajuns la locul intervenţiei au constatat că incendiul se manifesta

Accident cumplit în Maramureș produs de un șofer beat: Trei răniți și patru autoturisme avariate

Ziare.com acum 56 minute
Trei persoane au ajuns la spital în urma unui accident care a avut loc pe o şosea din judeţul Maramureş şi care a fost provocat de un şofer beat. Primele investigaţii arată că acesta a intrat într-o depăşire, fără a se asigura, provocând un evenimen

Madonna a ținut un mega-concert gratuit pe plaja din Copacabana, cu 1,6 milioane de spectatori (video)

Press Alert acum o ora
Peste un milion și jumătate de oameni s-au înghesuit sâmbătă pe plaja Copacabana din Brazilia pentru un concert gratuit al Madonnei, sfidând temperaturile ridicate pentru a asista la finalul turneului său mondial „Celebration”, transmite Reuters. Ni

Accident mortal în ziua de Paşti: maşina condusă de un bărbat a fost lovită de tren în Sibiu

Mediafax acum 3 ore
Potrivit Poliţiei Sibiu, accidentul deosebit de grav s-a produs pe DN 14, la trecerea cu calea ferată dintre localităţile Ruşi şi Şeica Mare. Din primele cercetări, în timp ce conducea o autoutilitară dinspre Mediaş spre Sibiu, un bărbat în vârstă d

Patriarhul Daniel, la Slujba Învierii: Iisus cel Înviat din morţi este permanent prezent în Biserica Sa

Adevarul acum 3 ore
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat, duminică, în cuvântul de învăţătură rostit la Slujba Învierii de la Catedrala Patriarhală, că Iisus Hristos cel Răstignit şi Înviat este totdeauna prezent în Biserica Sa, în mod deosebit prin

IGSU: 1.470 de intervenţii înregistrate în ultimele 24 de ore, în creştere cu 7% faţă de perioada similară a anului trecut/ În Bucureşti, o persoană a fost găsită carbonizată în urma unui incendiu izbucnit de la o lumânare aprinsă şi nesupravegheată

News.ro acum 2 ore
Echipajele inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă au avut, în ultimele 24 de ore, 1.470 de intervenţii, numărul fiind în creştere cu aproximativ 7% faţă de perioada similară a anului trecut. În Bucureşti, un incendiu izbucnit de la o lumânare lă

Vremea

București
acum

20°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

16°/20°
Iasi
acum

20°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
mie.

14°/18°
Constanta
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/14°
Timisoara
acum

21°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

14°/17°