Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spectacol şi cadouri pentru copii cu dizabilităţi, la Humor

Publicat in Monitorul de Suceava, joi 1 noiembrie 2012 ·

Complexul de servicii sociale pentru copilul aflat în dificultate „Laurenţia Ulici” din Gura Humorului a organizat sâmbătă, 27 octombrie, la sediul instituţiei, o acţiune menită să aducă o bucurie pe faţa copiilor cu dizabilităţi. Sub genericul „Sărbătorim toamna şi roadele ei”, copiii şi tinerii cu dizabilităţi din oraş, dar şi din localităţi limitrofe, beneficiari ai Echipei mobile din Gura Humorului, au lucrat în ateliere de lucru, desen, pictură şi colaj colectiv, având ca temă toamna, pentru ca, la finalul acţiunii, cu toţii să participe la un spectacol, un carnaval al toamnei, inedit şi amuzant pentru toţi cei prezenţi.

La sărbătoarea toamnei, ai cărei protagonişti au fost copiii aflaţi în dificultate, au participat şi părinţi, rude ale copiilor, dar şi reprezentanţi ai BauMax Suceava şi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava. Copiii au avut parte de multe surprize. Ei au primit cadouri din partea BauMax Suceava, dar şi din partea unor persoane fizice: Loredana Poienariu, Cristina Ţabean şi Otilia Ionaşca. O altă surpriză pentru copiii cu nevoi speciale de la Humor a fost prezenţa în mijlocul lor a mascotei BauMax, care a participat alături de ei la atelierele de lucru, le-a oferit cărţi de colorat din partea BauMax Suceava şi s-a distrat împreună cu aceştia la carnaval. Toţi copiii şi invitaţii au primit diplome de participare. Şefa Protecţiei Copilului Suceava, Margareta Isăilă, a declarat că „proiectul a fost posibil cu sprijinul afectiv, financiar şi material al sponsorilor: BauMax Suceava şi Shopping City Suceava. Prin această acţiune, s-a urmărit constituirea unui grup de lucru dintre beneficiarii Echipei mobile din Gura Humorului, atragerea lor spre serviciile oferite, implicarea activă a părinţilor, precum şi socializarea acestora”.

Complexul de servicii sociale pentru copilul aflat în dificultate „Laure

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Detalii de ultim moment despre starea lui Florin Piersic!

Ziua Constanta acum 32 minute
Actorul Florin Piersic a fost transferat, joi, la Spitalul de Ortopedie "Foişor", unde a fost supus unei intervenții chirurgicale de urgență. Artistului i-a fost extrasă proteza de genunchi şi i s-a implantat una temporară, iar în prezent se află în

UPDATE - Toate birourile electorale din judeţul Buzău, desfiinţate în urma unei decizii a ICCJ, cu câteva ore înainte de debutul campaniei electorale/ O nouă tragere la sorţi, vineri

News.ro acum o ora
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a desfiinţat, printr-o hotărâre definitivă, toate birourile electorale din judeţul Buzău, cu câteva ore înaintea startului campaniei electorale. Autorităţile aşteaptă clarificări de la Biroul Electoral Central pen

Cutremure în Gorj şi Vrancea, joi după-amiază, la trei minute unul de celălalt

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, la ora 15.23 a avut loc un cutremur în judeţul Gorj, cu magnitudinea 2,3. Acesta s-a produs la adâncimea de 13,3 kilometri şi în apropierea oraşelorTârgu Jiu (18 km), D

Un mort şi patru răniţi grav în SUA, inclusiv copii, într-un atac armat la San Antonio. Doi suspecţi au tras cu puşti semiautomate către o casă

News.ro acum 41 minute
O persoană a fost ucisă, iar alte patru au fost rănite grav joi într-un atac armat într-un cartier rezidenţiale la San Antonio, în Texas, relatează publicaţia locală Ksat şi ABC News. Doi suspecţi neidentificaţi au tras 20-25 de focuri către o casă

Doi pacienţi în stare critică, transferaţi de la Suceava la Bucureşti cu un avion SMURD. Misiunea a fost o premieră pentru România

Ziare.com acum 39 minute
Ziua de joi, 9 mai, a adus o premieră în domeniul transportului de pacienți în stare critică din România. Inspectoratul General de Aviaţie al MAI a anunţat că a îndeplinit cu succes o astfel de misiune cu ajutorul unei aeronave SMURD Bombardier Lear

Marcel Ciolacu: Prim-miniştrii se schimbă unul pe an. Eu sunt al zecelea în această serie, şi eu o să mă schimb cât de curând, fiindcă mandatul este până la sfârşitul anului

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că prim-miniştrii se schimbă unul pe am şi el este al zecelea în această serie. ”Şi eu o să mă schimb cât de curând, fiindcă mandatul este până la sfârşitul anului”, a mai spus şeful Executivului, el precizâ

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum 5 ore
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

Ciolacu: „România se prăbuşeşte dacă nu mai are acces la fondurile europene şi dacă nu implementează reformele din UE”

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că sustenabilitatea economică a României depinde de fondurile europene fără de care țara noastră „se prăbușește”. Ciolacu a făcut această afirmație, referindu-se la retorica antieuropeană din spațiul public, în cad

Tenis: Rafael Nadal s-a calificat greu în turul secund de la Roma

News.ro acum o ora
Jucătorul spaniol de tenis Rafael Nadal s-a calificat joi în turul al doilea al turneului Masters ATP 1000 de la Roma, după ce l-a învins pe belgianul Zizou Bergs. Rafael Nadal (37 de ani, locul 305 ATP) a suferit în meciul disputat la Roma, în turu

Vremea

București
acum

15°
joi

12°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/18°
Iasi
acum

18°
joi

11°/18°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/20°
dum.

11°/17°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

10°/13°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
Timisoara
acum

17°
joi

11°/19°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

13°/20°