Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rezultate Bac 2012 Bistriţa: Patru elevi din Bistriţa au fost eliminaţi de la examenul de Bacalaureat

Publicat in Adevarul, luni 2 iulie 2012 ·

Patru elevi au fost eliminaţi, luni, de la examenul de Bacalaureat în judeţul Bistriţa-Năsăud, după ce au fost surprinşi de supraveghetori încercând să copieze, unul cu telefonul mobil şi alţi trei cu fiţuici.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Bistriţa-Năsăud, Carmen Roiban, a declarat, luni, că a fost eliminat din examen un absolvent care susţinea proba scrisă la limba română la Colegiul Tehnic InfoEl Bistriţa, după ce acesta a încercat să copieze folosind telefonul mobil.

Potrivit sursei citate, alţi trei elevi, unul care a dat examenul la Sîngeorz-Băi, altul la Colegiul Naţional "Liviu Rebreanu" şi unul la Colegiul Naţional "Andrei Mureşanu", au fost eliminaţi după ce au fost surprinşi cu fiţuici.

"La proba scrisă de limba şi literatura română din cadrul examenului de bacalaureat s-au înscris 2.872 elevi. Dintre aceştia, au fost prezenţi 2.661. Patru elevi au fost eliminaţi din examen pentru că au încercat să copieze, unul cu telefonul mobil, trei cu fiţuici", a spus Roiban, citată de Mediafax.

Totodată, un elev a susţinut, luni, prima probă scrisă a examenului de bacalaureat în Penitenciarul Bistriţa în prezenţa unui membru al comisiei, a doi supraveghetori, doi poliţişti şi o asistentă medicală.

Roiban a afirmat că este vorba de un tânăr care a fost încarcerat anul acesta după ce, în urmă cu doi ani, a fost implicat, împreună cu un alt elev, într-o altercaţie în care l-au agresat pe un al treilea la banchetul de absolvire a clasei a XII-a.

Cei doi au fost judecaţi pentru vătămare corporală gravă şi au fost condamnaţi la câte doi ani de închisoare.

Anul acesta, la prima sesiune a examenului de bacalaureat s-au înscris 3.376 de elevi din Bistriţa-Năsăud. Este vorba de 2.668 de elevi din promoţia 2012 şi 708 elevi din promoţiile anterioare.

În judeţ, pentru prima sesiune a examenului de baca

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 5 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 8 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 8 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 10 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 5 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 12 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 4 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 7 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 6 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°