Polonezul zice că nimeni din club nu i-a propus prelungirea contractului. El îl contrează şi pe Gigi Becali, care spusese că nu-l mai vrea pentru că se accidentează des
Noaptea de Revelion va avea o dublă însemnătate pentru Pawel Golanski. Pe lîngă trecerea în noul an, începînd din prima zi a lui 2010 va intra în ultimele 6 luni de contract cu Steaua şi va avea dreptul să semneze cu orice echipă fără ca gruparea din Ghencea să se poată opune. Aflat acasă, în Polonia, Golanski a acceptat să acorde un amplu interviu Gazetei Sporturilor.
- Pawel, s-a clarificat în vreun fel situaţia ta la Steaua?
- Nu ştiu deocamdată absolut nimic despre viitorul meu la Steaua. Acesta e răspunsul pe care pot să-l dau în acest moment.
- Dar clubul ţi-a făcut vreo propunere de continuare?
- Haideţi să vă spun ceva. Eu vreau să rămîn să joc aici, dar mie nu mi-a spus nimeni nimic.
- Şi atunci, ce o să faci?
- O să vin la reunirea echipei, pe 7 ianuarie, şi atunci vom vedea.
- Dar care e motivul principal care te face să-ţi doreşti să rămîi la Steaua?
- Mi-am făcut prieteni adevăraţi în România. De aseamenea, suporterii Stelei te fac să te simţi fotbalist adevărat. Pentru mine, momentul în care fanii mi-au scris acel banner în poloneză, în care mi-au urat "La Mulţi Ani!", a fost ceva deosebit.
- Unul dintre motivele pentru care Gigi Becali a spus că nu te mai doreşte e faptul că a investit mulţi bani în tine în ultimii doi ani şi jumătate, dar tu ai fost mai mereu accidentat.
- Niciodată nu poţi să ştii cînd te accidentezi, pentru că altfel ai preveni aceste lucruri nedorite. Eu am stat o lună şi jumătate după accidentarea de la echipa naţională, din această toamnă, iar apoi am avut nevoie de recuperare. Am dat tot ce am avut mai bun la fiecare meci şi este normal să mai apară şi acciden