Cristian Popa, viceguvernator al BNR: Cred că suntem aproape de ceea ce percepem noi ca fiind un curs de schimb de echilibru.
Guvernatorul BNR a început bătălia cu cei care se aşteaptă la o creştere a cursului spre 5 lei pentru un euro afirmând că "o asemenea prognoză suferă. Aş spune că suferă rău".
După ce săptămâna trecută Mişu Negriţoiu, directorul general al ING Bank România, şi o parte din analiştii băncilor au indicat că includ în prognozele lor un curs de peste 5 lei pentru un euro dacă Grecia iese din zona euro, acum guvernatorul BNR Mugur Isărescu a ieşit public pentru a le da replica.
Acum cursul fluctuează în jurul a 4,46 de lei /euro, cu o creştere în luna mai de 1,6%. În tot anul trecut cursul a crescut cu 0,8%.
Isărescu nu a explicat clar care este nivelul de curs pe care l-ar apăra BNR astfel încât economia să nu sufere o lovitură în plin prin creşterea cursului având în vedere expunerea populaţiei, a companiilor şi a băncilor la euro. Totuşi, din declaraţiile lui, extrem de ambigue, ar putea să se înţeleagă că nu este deloc de acord cu un asemenea curs de 5 lei/euro. De asemenea, Cristian Popa, viceguvernatorul BNR însărcinat cu politica monetară, a declarat că "suntem aproape de ceea ce percepem noi ca fiind un curs de schimb de echilibru".
"Eu cred că riscă cei care vorbesc despre o prognoză aproape firească a cursului de 5 lei/euro dacă se întâmplă ceva în Grecia. Păi dacă se întâmplă ceva în Grecia, cursul se duce chiar spre 1,1 dolari/euro, poate chiar spre 1 dolar/euro. Credeţi că aici, la BNR, ochii nu sunt aţinţiţi spre cursul euro/dolar? Aş spune că o asemenea prognoză (5 lei/euro - n.red.) suferă, ca să fiu delicat. Dacă nu aş fi delicat aş spune că suferă rău, pentru că nu introduce un element esenţial: schimbările din Europa, deosebirea clară între 2007-2008 faţă de 2011-2012. Atunci euro se în