Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dragnea: Văd că Antonescu vorbeşte în numele Justiţiei

Publicat in Mediafax, vineri 4 octombrie 2013 ·

Vicepremierul Liviu Dragnea a fost întrebat, vineri, la Mărăşeşti, cum comentează faptul că preşedintele PNL a spus că cine încearcă să controleze Justiţia îi este adversar, social-democratul răspunzând că observă că senatorul liberal vorbeşte în numele justiţiei.

Dragnea a participat, împreună cu premierul Victor Ponta, la inaugurarea Mausoleului Mărăşeşti.

Liderul social-democrat a fost întrebat cum comentează faptul că Antonescu a spus că premierul Victor Ponta trebuie să ştie că oricine încearcă să intimideze, influenţeze sau să controleze justiţia va avea în preşedintele PNL un adversar hotărât, aşa cum a avut preşedintele Traian Băsescu.

"Păi deocamdată văd că domnul Crin Antonescu vorbeşte în numele Justiţiei şi eu am un singur comentariu acum: că între cei 7,4 milioane de români care au spus «DA» la Referendum, inclusiv în beneficiul domnului Antonescu, şi cei care îi hăituiau şi îi alergau pe uliţe, eu îi aleg pe oameni", a răspuns Dragnea.

Liderul liberal Crin Antonescu a declarat, vineri, că premierul Victor Ponta trebuie să ştie că oricine încearcă să intimideze, influenţeze sau să controleze justiţia va avea în preşedintele PNL un adversar hotărât, aşa cum a avut preşedintele Traian Băsescu.

"Nu mă leagă nimic din trecut şi nu am planuri de viitor cu Traian Băsescu. Am încă planuri de viitor şi planuri majore cu Victor Ponta. Am, în orice caz, împreună cu Victor Ponta obligaţii şi responsabilităţi majore în prezent, azi, ca şi mâine. Victor Ponta trebuie să ştie că oricine, nu doar Traian Băsescu, oricine încearcă să intimideze, să influenţeze, sau să controleze, procurori sau instanţe în România, va avea în mine un adversar la fel de hotărât, la fel de determinat, precum l-a avut Traian Băsescu în toţi aceşti ani", a susţinut Antonescu.

Liderul PNL a menţionat că premierul Victor Ponta ştie acest lucru despre poz

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 12 minute
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 2 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 34 minute
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum o ora
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 3 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 6 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 4 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 5 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Forţele israeliene au ucis cinci palestinieni într-un raid în apropiere de Tulkarm din Cisiordania

Mediafax acum 38 minute
Ministerul Sănătăţii a declarat că a identificat patru dintre cei cinci care au murit în timpul raidului din Deir al-Ghusun. Forţele israeliene au luat unele dintre cadavre, potrivit agenţiei oficiale palestiniene de ştiri Wafa şi unui reporter Reut

Șofer reținut după ce a fost prins băut la volan. Avea o alcoolemie de 1,26 mg/l alcool pur în aerul expirat

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 34 de ani a fost reţinut sâmbătă, 4 mai, de poliţiştii din Caraş-Severin, după ce a fost prins în timp ce conducea un autoturism pe DN 6, având o concentraţie de 1,26 miligrame pe litru de alcool pur în aerul expirat. ”În cursul zilei d

Vremea

București
acum

14°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
Iasi
acum

14°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

13°/22°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

19°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°