Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Arbore, de la tristete la nadejde

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 1 octombrie 2005 ·

Dintre toate bisericile bucovinene de sub egida UNESCO, cea de la Arbore este cea mai incercata, incepand cu moartea violenta a ctitorului ei, Luca Arbore, decapitat din porunca lui Stefanita Voda, in 1523, care l-a banuit de tradare. Apoi, pictura interioara, realizata in 1503-1504, a fost deteriorata in vremea campaniei lui Soliman Magnificul, in 1538, fiind refacuta ulterior. Astazi, pictura exterioara, opera a echipei de zugravi condusa de Dragos Coman din Iasi, este si ea puternic afectata. Biserica are hramul "Taierea Capului Sfantului Ioan Botezatorul", stranie coincidenta cu sfarsitul ctitorului, ce fusese portar al Sucevei, sfetnic de incredere al lui Stefan cel Mare. A fost ridicata intre 2 aprilie si 29 august 1502, din piatra, caramida fiind intrebuintata numai la bolti. In preajma, ctitorul si-a construit curtea boiereasca, astazi ruinata. Importante pentru istoria noastra sunt si cele doua tablouri votive: unul il reprezinta pe ctitor, pe sotia lui, Iuliana, si cei cinci copii ai lor inchinand biserica; celalalt se afla in nisa din interiorul baldachinului in stil gotic de pe mormantul ctitorului si-l reprezinta pe Luca Arbore alaturi de sotie si doi copii. Mormantul ctitorului este cel mai important monument funerar in stil gotic din Moldova. Un element special al constructiei este nisa exterioara de pe peretele apusean, menita sa adaposteasca masa pomenilor. Biserica, in intregime, este reprezentativa pentru arhitectura epocii lui Stefan cel Mare. Desi pictura exterioara nu s-a pastrat ca la celelalte cinci biserici din Bucovina de pe lista UNESCO, totusi, atat cat mai e, este la fel de frumoasa. In acelasi timp, pictura interioara este restaurata de o echipa de studenti de la Facultatea de Teologie din Bucuresti, sectia arte plastice. Preotul Alexandru Chifan este fericit de rezultatul muncii acestora, caci in urma trudei lor raman curate scene de

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum o ora
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum 40 minute
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum o ora
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 2 ore
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Superliga: CFR Cluj – Farul Constanţa 5-1. Clujenii vor evolua în Conference League

News.ro acum 52 minute
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 5-1, formaţia Farul Constanţa, în ultima etapă din play-off-ul Superligii. Echipa lui Dan Petrescu va juca în Conference League. Clujenii aveau nevoie de victorie pentru a fi siguri că î

ANR Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi, suspendată

Ziua Constanta acum o ora
Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi în urma naufragiului a fost suspendată din cauza lăsării întunericului. Vă reamintim că accident de navigaţie a avut loc în această dimineaţă la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe. Alerta

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 3 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 5 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 6 ore
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Box Alexandru Buleu și Erson Huseim, de la CSM Constanța, învingători în Cupa României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum o ora
Doi pugiliști de la CSM Constanța au boxat sâmbătă, 18 mai 2024, la Brăila, în finalele Cupei României pentru seniori U-22 și ambii au coborât treptele ringului victorioși. La categoria 51 kg, Erson Huseim s-a dovedit a fi cel mai formă boxer, înv

Vremea

București
acum

14°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

12°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

12°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/16°
dum.

12°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

10°/19°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

14°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°