In prima jumătate a secolului XX, multiplicarea documentelor se făcea cu ajutorul mimeografului: se dactilografia, fără panglică, textul pe o matriţă folosită apoi la imprimarea cu cerneală pe hârtie obişnuită. Era o modalitate ieftină de tipărire in tiraje mici, dar avea dezavantajul că nu reproducea decât text, nu şi imagini. Marele salt inainte spre apariţia reprografiei (cuvânt-valiză format in engleză, prin 1960, din repro(duction) + (photo)graphy pentru a desemna totalitatea tehnicilor de multiplicare a documentelor) l-a reprezentat aplicarea efectului fotoelectric (emisia de electroni sub acţiunea luminii). Drumul a fost deschis de experimentele unui fizician bulgar, Gheorghi Nadjakov (1896-1981), care, prin 1937, a observat că, plasate intr-un câmp electric şi luminate, unele materiale rău conducătoare de electricitate (numite dielectrice) se polarizează electric şi că polarizarea se păstrează pe intuneric. Un fizician american, Chester Carlson (1906-1968), funcţionar la Biroul american de patente, obligat să alerge incontinuu pentru a face nenumărate copii după nenumărate documente, şi-a propus să găsească o soluţie comodă (era, nefericitul, bolnav de artrită) pentru realizarea copiilor. Şi-a transformat, prin urmare, bucătăria in laborator şi a continuat experimentele in domeniul fotoconductivităţii. In 1938 a patentat electrofotografia. Era, insă, prea devreme… Firmele vremii se mulţumeau cu copii la indigo sau mimeografice. Intre 1939 şi 1944, se spune, douăzeci de mari companii, printre care IBM şi General Electric, l-au dat pe uşă afară ori de câte ori le prezenta descoperirea - invenţia lui nu era cerută de piaţă. Abia in 1944 a fost băgat in seamă de o organizaţie nonprofit care, intuind potenţialul invenţiei, i-a incurajat cercetările. In 1947, Haloid, o firmă de buzunar producătoare de hârtie fotografică, s-a arătat interesată de producerea unei maş