"Celălalt" a devenit, în anii politic corecţi, obiect de studiu, ba chiar idol al tot mai multor discipline. Studiile culturale l-au ridicat pe "celălalt" la rang de subiect, încercînd să-l explice, să-i înţeleagă acţiunile şi să recupereze lungile perioade în care acesta era privit cu ochi dacă nu răi, măcar suficienţi şi indiferenţi. Prin "celălalt", evident, se înţelege celălalt într-opoziţie dezavantajată, marginalul, obiectul, cuceritul: fie, de pildă, băştinaşul, colonizatul din studiile de antropologie, privit, pînă de curînd, prin perspectiva cuceritorului, fie femeia, eroina studiilor feministe, mereu parte pasivă... Cultura populară a fost şi ea, în ultimul timp, contaminată de teoriile şi revalorizările sus-menţionate: nenumărate filme de desene animate, de exemplu, au reabilitat personaje cu defecte fizice sau în situaţii dezavantajate (Cocoşatul, Degeţica, Frumoasa şi Bestia, Mulan, Shrek etc.). Fimele de acţiune clasice, însă, rămăseseră, totuşi conservatoare în privinţa imaginii celuilalt. Celălalt-ul de aici avea o situaţie aparte, bine definită: el reprezenta, în general, Răul, echivalentul zmeului din basme, duşmanul eroului pozitiv şi în iniţiere. Dacă eroul acesta pozitiv îşi permitea să nu mai fie ce-a fost odată, adică să mai lase la o parte din perfecţiune, şi să fie mai urîţel, mai vulnerabil, şi mai marginal, Răii rămîneau, în general, neînţeleşi şi nu prea schimbaţi. Rar a înţeles-o cineva pe mama vitregă din Albă ca Zăpada, rar a încercat cineva să-i analizeze complexele legate de vîrstă, adaptarea într-o nouă familie etc. La fel se întîmpla şi cu Răii din filmele clasice de acţiune, fie ei hoţi sau terorişti. Şi aici nu mă refer la filmele cu pretenţii psihologice, gen Tăcerea mieilor, nici la cele parodice, în care infractorii sînt mai mult proşti, nici la cele evazioniste, gen Bonnie şi Clyde, în care proscrişii nu mai sînt răi, c