Mesajul a fost trimis. Multumesc!

”Rușine, UBB!” și aberațiile răspunsului Universității Babeș Bolyai. Acesta nu e un protest. Nu încă

Publicat in Vox Publica, sâmbătă 23 martie 2013 ·

Universitatea Babeș Bolyai (UBB) Cluj a emis ieri (mai pe după amiază) un comunicat prin care ”se delimitează de protestele organizate în fața clădirii centrale” joi seara”. Despre ce s-a întâmplat joi seara am scris aici. Acum comunicatul UBB: ”Conducerea UBB se delimitează de protestele organizate în faţa clădirii centrale Conducerea UBB se delimitează de protestele organizate joi, 21 martie, de către un grup de aproximativ 30 de persoane, nemulţumite că nu au fost lăsate să intre, după ora 20:00, în clădirea rectoratului, în condiţiile în care regulamentul Universităţii Babeş-Bolyai nu permite organizarea de manifestări, în interiorul clădirilor sale, după ora 20:00. Unul dintre doctoranzii Universităţii a depus o cerere care avea drept scop vizionarea unui film documentar într-una dintre sălile din clădirea centrală, de la ora 20:00 la ora 22:00. Ţinând cont de faptul că solicitantul este doctorand al Universităţii, cererea a fost iniţial aprobată, însă nu a putut fi pusă în practică întrucât în conformitate cu regulamentul în vigoare, accesul în UBB, după ora 20.00 este permis doar pentru cadrele didactice din UBB, studenţi, masteranzi şi doctoranzi ai UBB. Conform legii, accesul în instituţiile publice se face pe baza unei legitimaţii, personalul administrativ având dreptul de a legitima pe toţi cei care doresc să intre în respectiva instituţie. Universitatea Babeş-Bolyai este o instituţie publică de învăţământ superior şi prin urmare accesul se face pe bază de legitimaţie. Studenţii care fac dovada faptului că sunt înscrişi la Universitatea Babeş-Bolyai au acces la evenimentele organizate în sălile din cadrul Universităţii, dacă au primit aprobare în acest sens. Personalul de pază, în conformitate cu regulamentul şi cu legile în vigoare, avea voie să permită accesul în UBB doar a cadrelor didactice din UBB sau a studenţilor, masteranzilor şi doctoranzilor

Articolul in Vox Publica >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 9 ore
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum 9 ore
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

Superliga: CFR Cluj – Farul Constanţa 5-1. Clujenii vor evolua în Conference League

News.ro acum 8 ore
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 5-1, formaţia Farul Constanţa, în ultima etapă din play-off-ul Superligii. Echipa lui Dan Petrescu va juca în Conference League. Clujenii aveau nevoie de victorie pentru a fi siguri că î

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum 9 ore
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Cutremur în România, în această seară!

Ziua Constanta acum 11 ore
Cutremur în România! În ziua de 18 Mai 2024, la ora 20:20:04 (ora locală a României), s-a produs în Banat, Caraș-Severin, un cutremur slab cu magnitudinea ml 2.9, la adâncimea de 10.0 km. Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 43km

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 11 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum 8 ore
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

Box Alexandru Buleu și Erson Huseim, de la CSM Constanța, învingători în Cupa României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 9 ore
Doi pugiliști de la CSM Constanța au boxat sâmbătă, 18 mai 2024, la Brăila, în finalele Cupei României pentru seniori U-22 și ambii au coborât treptele ringului victorioși. La categoria 51 kg, Erson Huseim s-a dovedit a fi cel mai formă boxer, înv

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 13 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

ANR Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi, suspendată

Ziua Constanta acum 9 ore
Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi în urma naufragiului a fost suspendată din cauza lăsării întunericului. Vă reamintim că accident de navigaţie a avut loc în această dimineaţă la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe. Alerta

Vremea

București
acum

12°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/23°
mie.

12°/22°
Iasi
acum

12°
dum.

10°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/25°
Constanta
acum

10°
dum.

10°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

dum.

8°/22°
lun.

12°/23°
mar.

12°/22°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

15°
dum.

15°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°
mie.

14°/23°