Campusul „Tudor Vladimirescu”, vestit în urma cu câţiva ani pentru petrecerile de pomină, a devenit cea mai bună parohie din oraş, după spusele preotului care slujeşte la biserica din campus. Au trecut cinci ani de zile de când a fost turnat primul beton la biserică, iar politehniştii s-au implicat activ la ridicarea construcţiei şi l-au ajutat pe preot chiar şi la slujbe. Sursa: Maria Craus De când au biserica la doi paşi de cămin, studenţii din Tudor s-au apropiat mai mult de cele sfinte. „Acum zece ani era junglă aici, dar acum lumea s-a liniştit. Mai degrabă în Copou sunt probleme decât la noi. Aveam nevoie şi de o biserică în campus, când avem un pic de timp trecem şi aprindem o lumânare. Ne-am obişnuit cu ea aici, chiar dacă e aşezată între cămine, nu ne deranjează clopotele, abia dacă se aud duminica”, spune Maria, studentă în anul III la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi”.
„Cei mai buni enoriaşi îi am eu. Studenţii sunt nişte oameni extraordinari, am avut ce învăţa de la ei. Ei au cheie de la paraclis, când vin îi găsesc aici, ei fac curăţenie, aduc flori, seara stau până târziu. Icoanele sunt cumpărate de ei, la fel şi mocheta, candele, multe lucruri. Ei vin la slujbă din propria lor conştiinţă, nu îi trimite nimeni, ei işi fac mâncare de post şi se pregătesc temeinic pentru împărtăşanie şi spovedanie. E doar o impresie greşită că studenţii trec pe la biserică doar în sesiune. De multe ori paraclisul este neîncăpător, stau şi pe afară studenţii, în uşă. Duminica, cei care nu pleacă acasă participă la slujbă, familiştii îşi aduc copiii la împărtăşit aici, apoi vin mulţi şi vinerea, la sfântul maslu, şi de sărbătorile importante. Mereu sunt studenţi la biserică, mulţi trec pe aici zilnic, când se întorc de la cursuri”, a declarat preotul Florin Chirilă. Politehniştii, cântăreţi la strană Studenţii politehnişti au devenit apropiaţi ai biserici