Unul dintre corturile electorale cu care Gigi Becali a cotropit cartierul bucureştean Drumul Taberei a fost incendiat în noaptea de duminică spre luni. Este vorba de cel amplasat vizavi de staţia RATB Poiana Muntelui, aproape de aleea care traversează Parcul Drumul Taberei. Reamintim că finanţatorul echipei de fotbal Steaua candidează din partea USL pentru un post de deputat în alegerile din 9 decembrie. În acest sens, el s-a şi înscris în PNL, eveniment ce a generat reacţii foarte dure din partea unor „voci” marcante din partidul respectiv (este vorba de Neagu Djuvara, Călin Popescu Tăriceanu şi de alţii), care nu au ezitat să-şi exprime dezaprobarea pentru faptul că actualii lideri penelişti în frunte cu George Laurenţiu Crin Antonescu şi pupilul său politic Rareş Mănescu, şeful PNL Sector 6, au provocat şi au acceptat demersul electoral al lui Gigi Becali.
Ce nu s-a spus încă în reacţiile negative la această candidatură este următorul paradox, specific de altfel vieţii politice româneşti: Gigi Becali este ACUM deputat al Parlamentului European, în care a fost ales pe listele... Partidului România Mare, iar între timp a devenit membru al Partidului Naţional Liberal. Toate astea s-au petrecut fără ca el să fi demisionat din forul legislativ continental!
Cât priveşte incendierea cortului său din Drumul Taberei, pe care este scris mare, cu litere roşii, „În slujba crucii”, şi nu sloganul USL, ea nu poate fi percepută decât ca o dovadă peremptorie a „popularităţii” sale în sectorul de unde vrea să fie trimis în Parlament. Dar, deopotrivă, gestul, aparent unul izolat, dovedeşte şi ineficienţa crasă a Poliţiei locale din Sectorul 6, ai cărei reprezentanţi pot fi văzuţi zilnic în special prin... pieţe.
Unul dintre corturile electorale cu care Gigi Becali a cotropit cartierul bucureştean Drumul Taberei a fost incendiat în noaptea de duminică spre luni.