Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ornamentele de pom, o piaţă de 20 milioane de euro anual

Publicat in Adevarul, miercuri 20 decembrie 2006 ·

La nivel local activează doar doi mari jucători, care controlează cam un sfert din totalul vânzărilor Pentru globurile şi beteala cu care îşi decorează pomul de Crăciun, românii cheltuiesc anual peste 20 milioane de euro. Globurile de sticlă, fragile şi decorate cu migală, par să fi pierdut competiţia cu produsele de profil din plastic. În prezent, piaţa românească este dominată în proporţie de circa 80% de astfel de globuri, mai ieftine şi rezistente, dar mai puţin strălucitoare. Profitabile sunt şi decoraţiunile tradiţionale, din sticlă, care sunt însă foarte căutate la export.

Prodglob Cluj, principalul producător de globuri de sticlă din România, exportă 80% din producţie. Au fost ani în care acest procentaj a urcat până la 97%. Compania are comenzi importante pe pieţele Germaniei şi Statelor Unite ale Americii. "În ultimii ani însă, şi sectorul intern a început să joace un rol important în businessul companiei", spune Mihaela Turcu, managerul firmei. Astfel, segmentul de public care caută astfel de produse, deşi în acest moment unul de nişă, pune din ce în ce mai mult preţ pe calitate. "Facem numai globuri de sticlă, decorate cu argint şi cu fel şi fel de accesorii. Ne adresăm clasei medii", explică Turcu. Compania sa are 58 de angajaţi şi a realizat o cifră de afaceri de 1,3 milioane lei (366.000 de euro) în 2006. Un calcul sumar ar dezvălui faptul că, la o piaţă evaluată în total la 20 milioane de euro (în creştere cu circa 10% de la an la an), românii cheltuiesc cam un euro pe cap de locuitor pentru podoabele de Crăciun. Cifra este de câteva ori mai mică faţă de străinătate. Dar potenţialul există şi este din ce în ce mai fructificat.

Asia, principalul competitor

Iniţial, producţia de globuri şi ornamente de Crăciun era apanajul cooperaţiei. Odată cu dispariţia acestui sector, piaţa a fost invadată de produsele chinezeşti. Lupta cu "fenomenu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO Gestul lui Gigi Becali, imediat după FCSB - CFR Cluj » Ce a făcut la tribuna oficială

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Gigi Becali a fost pe Arena Națională pentru FCSB – CFR Cluj și nu a fost prea afectat de înfrângerea elevilor săi, 0-1. Imediat după fluierul de final, Gigi Becali a făcut un gest caritabil. Prezent în tribuna oficială, patronul FCSB a remarcat o p

UPDATE - FCSB a primit trofeul de campioană a României, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de spectatori. Sărbătoarea a continuat la Ateneul Român - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Componenţii echipei FCSB au primit medaliile şi trofeul de campioni ai României, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, în faţa a aproape 55.000 de spectatori. UPDATE Campionii au fost întâmpinaţi în faţa Ateneului Român cu un spectacol pirotehnic şi cu

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum 8 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 9 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

„Îi doresc tot binele din lume!”. Donald Trump spulberă speculațiile în ceea ce privește desemnarea lui Nikki Haley pentru funcţia de vicepreşedinte

HotNews acum 8 ore
Fostul preşedinte american Donald Trump, care candidează în alegerile din noiembrie pentru un nou mandat la Casa Albă, a dat sâmbătă asigurări că fosta sa rivală republicană Nikki Haley nu se numără printre persoanele pe care el le ia în considerare

Furtuna solară extremă şi aurore boreale spectaculoase continuă şi în restul weekendului

G4Media acum 8 ore
Cerul va fi din nou cuprins sâmbătă şi duminică de aurore impresionante ca urmare a unei furtuni solare extreme care a început să lovească Pământul la începutul weekendului, provocând temeri de perturbare a reţelelor de energie electrică şi de comun

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 13 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 9 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

Ciolacu: Până în acest moment, la bugetul statului din aşa-zisa evaziune fiscală depistată n-am încasat nimic

HotNews acum 13 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă că noile reglementări privind evaziunea fiscală reprezintă „o soluţie intermediară” al cărei scop este colectarea de bani la buget. Primul ministru explică faptul că măsurile au fost luate în condiţiile în care, de an

Vremea

București
acum

14°
dum.

11°/17°
lun.

9°/15°
mar.

8°/18°
mie.

10°/18°
Iasi
acum

dum.

8°/16°
lun.

5°/15°
mar.

7°/15°
mie.

7°/16°
Constanta
acum

14°
dum.

13°/15°
lun.

9°/15°
mar.

8°/13°
mie.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

7°/15°
lun.

6°/16°
mar.

5°/17°
mie.

7°/18°
Timisoara
acum

12°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°
mie.

8°/19°