Grecia este aproape de a atinge ţinta programului de răscumpărare de obligaţiuni guvernamentale de pe piaţa financiară, proces de a cărui reuşită depinde deblocarea unei tranşe din împrumuturile de la statele zonei euro şi FMI, informează Mediafax, citând Bloomberg.
Valoarea obligaţiunilor oferite de investitori pentru răscumpărare este aproape de 30 de miliarde de euro, a declarat o sursă din Ministerul de Finanţe, referindu-se la valoarea nominală a titlurilor. Grecia intenţionează să răscumpere obligaţiunile cu numai 10 miliarde de euro, profitând de preţul redus la care acestea sunt tranzacţionate.
Termenul limită al programului a fost prelungit luni până marţi, la 12:00 GMT (14:00 ora României).
Tranzacţia a mers foarte bine, a declarat, duminică seara, premierul elen Antonis Samaras, după o întâlnire la Munchen cu lideri ai landului german Bavaria.
Investitori din Grecia şi străinătate au propus guvernului de la Atena pentru răscumpărare obligaţiuni de până la 27 miliarde de euro, potrivit postului public NET TV. Băncile elene au transmis oferte de circa 10 miliarde de euro, restul venind din partea deţinătorilor străini, potrivit cotidianului Kathimerini.
Grecia foloseşte fonduri de 10 miliarde de euro de la fondul de urgenţă al zonei euro pentru a răscumpăra datorie emisă la începutul acestui an.
Planul de reducere a datoriei face parte dintr-un pachet de măsuri aprobat de miniştrii zonei euro la sfârşitul lunii noiembrie. Obiectivul programului este reducerea îndatorării ţării de la circa 190% din PIB, nivel estimat pentru 2014, la 124% în 2020.
Băncile elene ar urma să ofere pentru răscumpărare în totalitate portofoliile de obligaţiuni emise de guvernul Greciei, pentru a acoperi un eventual deficit faţă de ţinta de 30 de miliarde de euro, potrivit NET TV şi Kathimerini.
Programul de restructurare de obli