Societatea Tractorul SA primeşte, de ieri, energie electrică la doar 4 MW. De la începutul acestei săptămâni, compania Electrica Transilvania Sud a decis limitarea zilnică a companiei braşovene cu câte doi MW pe zi. Astfel, după ce, luni, uzina a primit curent în limita a 6 MW, ieri, cantitatea a fost redusă cu doi MW, azi, urmând să primească doar 2 MW, iar de mâine se va sista furnizarea energiei electrice către consumatorul care datorează furnizorului de energie electrică aproximativ 480 de miliarde de lei, din care debitul este constituit doar de aproximativ 200 de miliarde de lei vechi la care se adaugă penalităţi şi dobânzi de întârziere.
Societatea de furnizare a energiei electrice a luat această decizie după ce Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) a „omis” să îşi dea aprobarea pentru ipotecarea unor active ale uzinei Tractorul, astfel încât să fie acoperite datoriile firmei. În luna iunie însă oficialii AVAS anunţau că este doar o chestiune de zile până când acest acord va fi dat şi va fi făcut cunoscut conducerii Electrica Transivania Sud.
În prezent, compania nu este extrem de afectată de reducerea cantităţii de energie electrică, având în vedere că doar aproximativ 500 de angajaţi ai societăţii se află la serviciu. De săptămâna viitoare însă se vor întoarce şi restul angajaţilor la lucru, iar perspectiva sistării energiei electrice nu ar trebui să fie foarte liniştitoare pentru autorităţile locale care s-ar putea trezi cu mişcări de stradă ale muncitorilor de la uzina de tractoare. Societatea Tractorul SA primeşte, de ieri, energie electrică la doar 4 MW. De la începutul acestei săptămâni, compania Electrica Transilvania Sud a decis limitarea zilnică a companiei braşovene cu câte doi MW pe zi. Astfel, după ce, luni, uzina a primit curent în limita a 6 MW, ieri, cantitatea a fost redusă cu doi MW, azi, urmând să primească