Mesajul a fost trimis. Multumesc!

AquaSport DruRelax, singurul centru de nataţie, spa & wellness din Maramureş

Publicat in Gazeta de Maramures, marți 1 octombrie 2013 ·

AquaSport DruRelax, singurul centru de nataţie, spa & wellness din Maramureş, este locul ideal pentru toţi cei care vor să facă sport ori să se relaxeze într-un mediu plăcut. Inaugurarea AquaSport DruRelax are loc în data de 27 septembrie 2013, la mai puţin de un an de la începerea lucrărilor de extindere.

Evenimentul se desfăşoară la sediul centrului, situat în localitatea Tăuţii Măgherăuş, strada 3, numărul 40, pe panta de la Dura, şi îi va avea ca invitaţi speciali pe Cristian Balaj – arbitru internaţional şi preşedinte al Asociaţiei Judeţene de Fotbal Maramureş.

La deschiderea oficială participă autorităţi judeţene şi locale, consilieri, senatori, deputaţi, sportivi, presa.

Deschis zilnic, între orele 8:00 şi 21:00, modernul complex DruRelax, are trei bazine de înot, aquagym şi pentru copii, respectiv un centru de relaxare şi recuperare, suprafaţa totală a zonei de nataţie fiind de 3.300 mp. Aceasta este completată de zona de sport şi wellness, care măsoară 3.200 mp. Ca urmare a investiţiei realizate pe parcursul anilor 2012 şi 2013, DruRelax a devenit cel mai mare şi performant centru sportiv din judeţ.

AquaSport, Spa & Wellness DruRelax este un adevărat generator de energie pentru toţi cei interesaţi să aibă o viaţă activă şi să trăiască armonios.

Centrul de nataţie include trei bazine acoperite pentru înot, deschise indiferent de anotimp şi singurele din judeţ a căror apă este tratată cu sterilizatoare UV. În acesta se oferă posibilitatea practicării înotului atât de către persoanele experimentate, în bazinul semiolimpic (dimensiuni 25x15x1,50), cât şi de către cei neiniţiaţi, instructorii AquaSport DruRelax oferind cursuri pentru adulţi şi copii. De asemenea, zilnic au loc cursuri de aquagym şi şedinţe de recuperare în apă, o noutate pentru piaţa din Maramureş.

O altă no

Articolul in Gazeta de Maramures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum o ora
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 3 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti

News.ro acum 48 minute
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Potrivit Pagina de Timiş, care citează surse din rândul medicilor, starea agravată a sportivului a

Cluj: Poliţia cere sprijinul populaţiei pentru găsirea unei fete de 13 ani care a plecat de acasă de joi

News.ro acum 2 ore
Poliţia judeţului Cluj face publice fotografii şi semnalmentele unei adolescente în vârstă de 13 ani care a plecat de acasă, din municipiul Cluj Napoca, de joi, fără a reveni. Cei care o recunosc şi au date despre locul unde se află sunt rugaţi să a

Burduja, despre o dezbatere pe tema termoficării între Firea şi Nicuşor Dan: Râde ciob de oală spartă

Adevarul acum 17 minute
Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Sebastian Burduja, i-a criticat, sâmbătă, pe primarul general, Nicuşor Dan, şi pe senatoarea PSD, Gabriela Firea, pentru întârzierile proiectelor de reabilitare a reţelei de termoficare. „Râde ciob de oală spart

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 6 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Nikki Haley, în vederile echipei lui Donald Trump pentru funcția de vicepreședinte

HotNews acum 2 ore
Principala contracandidată a lui Donald Trump în alegerile interne ale Partidului Republican, Nikki Haley, este acum examinată activ de echipa de campanie a fostului președinte pentru a-i fi parteneră ca propunere de vicepreședinte în alegerile prez

Ciolacu: Până în acest moment, la bugetul statului din aşa-zisa evaziune fiscală depistată n-am încasat nimic

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu afirmă că noile reglementări privind evaziunea fiscală reprezintă „o soluţie intermediară” al cărei scop este colectarea de bani la buget. Primul ministru explică faptul că măsurile au fost luate în condiţiile în care, de an

MAE: Vor fi 915 secţii de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Mediafax acum 8 ore
Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cele mai multe vor fi în Italia, Spania, Marea Br

Prefect, despre situaţia de la Slănic: Zona dă semne de stabilizare

Mediafax acum 3 ore
„La faţa locului încă se efectuează măsurători şi expertize, iar din primele concluzii zona dă semne de stabilizare”, spune Prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. El precizează că surparea nu a prezentat extinderi sau modificări substanţiale.

Vremea

București
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

10°/18°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/15°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

9°/21°
dum.

6°/13°
lun.

5°/17°
mar.

7°/19°
Timisoara
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°