Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Principii si oameni

Publicat in Revista22, vineri 16 februarie 2007 ·

Reactiile starnite de Apelul catre clasa politica lansat de un grup de intelectuali publicat in acest loc, in numarul de saptamana trecuta al revistei 22, au fost pe masura asteptarilor. Telefoanele redactiei au sunat continuu timp de mai multe zile, sute de oameni explicand de ce sprijina apelul si felicitandu-ne pentru initiativa de a-l publica, altii cerand doar sa le punem numele sub el. Zeci de pensionari care nu au acces la Internet ne-au vizitat la redactie, intocmind liste de sustinatori ai Apelului. Pe cei mai multi i-am indrumat catre pagina web a HotNews, unde la doua zile de la publicarea lui se putea semna Apelul, adunandu-se pana la inchiderea editiei aproape 3.000 de semnaturi. La fel de previzibile au fost reactiile impotriva Apelului si a primilor semnatari ai acestuia. Ele au venit dinspre clasa politica, dinspre media oligarhilor, cat si a forumistilor care scriu sub acoperirea anonimatului. Apelul a fost interpretat ca un gest de sprijin neconditionat pentru presedintele Traian Basescu. De altfel, mai multi critici ai Apelului contesta dreptul lui Traian Basescu, "un marinar incult", de a fi sustinut public de unii intelectuali. De parca intelectualii sustin sau critica un om politic dupa cate pagini din Shakespeare recita acesta, eventual in versiunea originara. Corul de contestatari ai lui Basescu, care face seara de seara turul televiziunilor, vrea sa ne convinga ca e o rusine sa-i iei in public apararea presedintelui. Insa tocmai prestatia lor mediatica intareste convingerea ca presedintele ameninta cu adevarat focarele de infectie ale societatii romanesti, care riposteaza atat prin mercenari ai condeiului, cat si prin naivi manipulati, ce ar face casa buna cu "idiotii utili", despre care vorbea Lenin. In fond, presedintele a promis in campania electorala ca va lupta impotriva coruptiei. O face de doi ani, sprijinind initiativele Monicai Macov

Articolul in Revista22 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea lui Florin Piersic, „evoluție lent favorabilă”. Ultimele informații transmise de medici

HotNews acum o ora
Evoluţia stării de sănătate a lui Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru înlăturarea unei proteze la genunchi care i-a provocat sepsis, este „lent favorabilă”, au anunțat marți reprezentanții Spitalului „Foișor” din București, unde este i

INS Topul scumpirilor din aprilie 2024

Ziua Constanta acum o ora
Serviciile poştale, detergenţii şi medicamentele se află în topul scumpirilor înregistrate în aprilie 2024, comparativ cu aceeaşi lună a anului anterior, potrivit datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS). În aprilie 2024, p

Rata anuală a inflației, în scădere până la 5,9% în luna aprilie

Wall-Street.ro acum 2 ore
Rata anuală a inflaţiei a coborât în luna aprilie 2024 la 5,9%, de la 6,61% în martie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 2,07%, cele nealimentare cu 7,17%, iar serviciile cu 10,05%, potrivit datelor publicate de Institutul N

Un bărbat de 37 de ani s-a aruncat de pe podul rutier Agigea. Detalii de ultim moment de la IPJ Constanța

Ziua Constanta acum o ora
Un tânăr s-a aruncat de pe de pe podul rutier Agigea, în apele canalului Dunăre-Marea Neagră, azi, 14 mai 2024. Potrivit IPJ Constanța, corpul bărbatului de 37 de ani a fost identificat în canalul navigabil de către echipajele de pompieri și SMURD.

Maia Sandu aduce Moldova in linia întâi: Semnează un pact de securitate și apărare cu UE dezavuat de Rusia

Ziua News acum 58 minute
Republica Moldova și UE sunt pe cale să își aprofundeze cooperarea în domeniul apărării la un nivel fără precedent, în timp ce Chișinăul sfidează avertismentele Moscovei, scrie Financial Times, care dezvăluie în exclusivitate o propunere a UE. Acest

Muzeul Naţional de Istorie a României nu va organiza în acest an Noaptea Muzeelor

Ziua Constanta acum 32 minute
Muzeul Naţional de Istorie a României nu va organiza în acest an Noaptea Muzeelor, a anunțat prin intermediul unei postări pe pagina de socializare, azi, 14 mai 2024. Iată anunțul de pe pagina de Facebook a Muzeului Naţional de Istorie a României:

Simona Halep a primit un wild card pentru turneul de la Rabat

News.ro acum 2 ore
Jucătoarea de tenis Simona Halep a primit un wild card pentru turneul de la Rabat (Maroc), a anunţat, luni, lopinion.ma. Halep, care joacă marţi în primul tur la Trofeul Clarins, a fost invitată la competiţia „Grand Prix De Son Altesse Royale La Pri

Eurobarometru: Tinerii din România, pe primul loc în UE la intenția de vot la alegerile europarlamentare

Adevarul acum 56 minute
România se află pe primul loc în Uniunea Europeană la intenția de vot în rândul tinerilor pentru alegerile europarlamentare din acest an, și la implicarea în activitățile civice, potrivit unui sondaj Eurobarometru.

Show-urile muldimedia „Simfonia Apei” revin la Fântânile Urbane din centrul Bucureştiului din 17 mai

News.ro acum 43 minute
Spectacolele de apă, muzică şi lumini „Simfonia Apei” vor începe la Fântânile Urbane din centrul Bucureştiului din 17 mai. Show-urile multimedia sunt la a V-a ediţie. În cadrul spectacolelor, tematicile vor celebra valorile autentice şi contribuţiil

Mississippi interzice transsexualilor să folosească toalete care corespund identităţii lor de gen în şcoli de stat

News.ro acum o ora
Guvernatorul republican statului Mississippi Tate Reeves a promulgat o lege care le interzice transsexualilor să folosească toalete care corespund identităţii lor de gen, în şcolile publice de stat, relatează NBC News. Textul - denumit ”Legea secur

Vremea

București
acum

19°
mar.

12°/19°
mie.

8°/17°
joi

10°/19°
vin.

12°/14°
Iasi
acum

15°
mar.

6°/16°
mie.

7°/15°
joi

7°/18°
vin.

9°/17°
Constanta
acum

15°
mar.

9°/15°
mie.

8°/14°
joi

10°/15°
vin.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
mar.

7°/18°
mie.

6°/16°
joi

5°/18°
vin.

8°/12°
Timisoara
acum

21°
mar.

10°/21°
mie.

11°/19°
joi

11°/19°
vin.

11°/20°