Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Presedintele Basescu l-a trecut in rezerva pe seful Statului Major al Fortelor Terestre

Publicat in HotNews, vineri 10 mai 2013 ·

Presedintele Traian Basescu l-a trecut in rezerva, vineri, pe seful Statului Major al Fortelor Terestre, generalul-locotenent Ioan Sorin, se arata intr-un comunicat al Administratiei Prezidentiale. Conform regulamentelor militare, pana la numirea unui nou sef, atributiile acestuia sunt preluate de catre loctiitorul sau, general maior Mircea Savu, transmite Mediafax.

"Presedintele Romaniei, domnul Traian Basescu, a semnat vineri, 10 mai a.c., Decretul privind inaintarea in gradul de general cu patru stele, la trecerea in rezerva, a domnului general-locotenent cu trei stele Ioan Sorin din Ministerul Apararii Nationale", se arata intr-un comunicat al Administratiei prezidentiale.

Presedintia nu face nicio alta precizare.

Generalul Sorin Ioan este seful Statului Major al Fortelor Terestre (SMFT).

Conform regulamentelor militare, odata cu trecerea in rezerva a generalului Ioan, atributiile acestuia de sef al SMFT sunt preluate de catre loctiitorul sau, generalul maior Mircea Savu, pana la numirea noului conducator al Statului Major al Fortelor Terestre, informeaza Mediafax.

Generalul Sorin Ioan are varsta de 59 de ani si este seful SMFT din iulie 2012, functie pe care a mai detinut-o in perioada 2004-2006. In 2006 a fost adjunct al sefului Statului Major General, iar intre 2007 si 2010 a fost reprezentant militar al Romaniei la NATO si UE.

Incepand din anul 2003, el a coordonat mai multe misiuni romanesti in strainatate, atat in Afganistan si Irak, cat si in Balcanii de Vest. De asemenea, a fost profesor la Universitatea Nationala de Aparare.

A absolvit Academia de Inalte Studii Militare din Bucuresti in 1985, urmand apoi cursuri la Colegiul de Studii Strategice si Management al Apararii "George C. Marshall" din Germania (1995), Colegiul Regal pentru Studii de Aparare al Marii Britanii (1998), N

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 12 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 9 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 7 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 13 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 7 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 6 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 9 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 8 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum 7 ore
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Vremea

București
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°