Atenţie, femei, cum vă dresaţi partenerul de viaţă! Nu-l învăţaţi să fie prea dependent de voi, nu strângeţi prea tare cordonul ombilical ce-l leagă de mâini şi de picioare, de persoana dumneavoastră!

Veţi avea, credeţi-mă, de pătimit, bărbaţii fiind, de fapt, nişte copii care trebuie educaţi cu severitate, dar şi cu înţelepciune, astfel încât să ştie să se descurce singuri, dar în acelaşi timp să rămână legaţi, prin 1.000 de iţe nevăzute, de cele pe care le-au ales sau de care au fost aleşi. Oricât de înţeleaptă m-aş crede, în general îmi asum cu smerenie greşelile în această privinţă: l-am răsfăţat pe Victor până peste poate, transformând bărbatul pe care soarta mi l-a dat pe semnătură într-o fiinţă total dependentă, aproape inaptă de a se descurca eficient în lipsa mea! Cămaşa pregătită de cu seara pentru a se asorta perfect cu costumul de a doua zi.

Blidele din frigider, însoţite de bileţele de genul: „Felul doi: trei minute la microunde, nu uita smântâna şi doar două felii de pâine!", meticulozitatea cu care-i ţin agenda zilnică, săptămânală, lunară, împiedicând spiritul boem să rateze vreo obligaţie asumată, listele minuţioase de cumpărături, ordonarea, în general, a cursului vieţii cotidiene, toate acestea mi-au transformat jumătatea de viaţă dintr-un leu-paraleu într-un docil căprior, voit dependent de consoarta sa. Pare frumos, însă dezastrul începe abia în momentul în care profesia mă aruncă în câte o călătorie mai îndelungată.

Casa se transformă într-un Titanic care-şi dă ultima suflare: nimic nu mai e la locul său, cravatele încep să se asorteze mai degrabă cu pijamalele decât cu ambalajul de parlamentar, medicamentele se uită sau se iau anapoda, mâncarea din frigider e bramburită, fiind cel mai adesea înlocuită cu mult mai comodele sandvişuri, agenda întâlnirilor e vraişte, lista de „plângeri" a copiilor e nesfârşită, iar la întoarcere,