Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Start la înscrierile pentru cea de-a treia ediţie a premiilor UE pentru sănătate. Premiu special: 3.000 de euro pentru articole despre efectele fumatului

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 31 martie 2011 ·

Comisia Europeană anunţă că au început înscrierile pentru cea de-a treia ediţie a premiului UE pentru jurnalism în domeniul sănătăţii.

Tema în acest an este tot "Europa pentru pacienţi" însă diferenţa faţă de ediţiile anterioare este că sunt incluse şi subiecte care vizează produse farmaceutice.

Jurnaliştii câştigători vor primi premii în bani în valoare de 6.000 de euro pentru primul loc, 2.500 de euro pentru locul doi şi 1.500 de euro pentru locul trei. Pentru prima dată în acest an se va acorda şi un premiu special de 3.000 de euro pentru un articol care scoate în evidenţă pericolele pe care le reprezintă consumul de tutun pentru sănătate.

La ediţiile precedente, peste 700 de jurnalişti de pe întreg teritoriul UE au participat la această competiţie. Articolele lor descriu modul în care problemele de sănătate afectează viaţa de zi cu zi a cetăţenilor europeni.

Jurnaliştii sunt invitaţi să trimită articole privind una sau mai multe din temele campaniei "Europa pentru pacienţi".

În acest an, iniţiativele Comisiei în domeniul produselor farmaceutice s-au adăugat la aspectele care au făcut deja obiectul acestui concurs, şi anume: asistenţa medicală transfrontalieră, bolile rare, forţa de muncă din domeniul sănătăţii, siguranţa pacienţilor, donarea şi transplantul de organe, cancerul, vaccinarea antigripală, utilizarea prudentă a antibioticelor, sănătatea mintală, boala Alzheimer şi alte forme de demenţe, precum şi vaccinarea copiilor. Articolele ar trebui să se concentreze asupra pacientului.

Reguli pentru articolele înscrise

* Participanţii la concurs trebuie să fie resortisanţi sau rezidenţi ai unuia din cele 27 de state membre ale UE şi să aibă cel puţin 18 ani.

* Fiecare participant poate trimite cel mult două articole, iar materialele depuse de echipe sunt acceptate, atât timp cât o echipă nu depăşeşte 5 persoane. @

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zeljko Kopic își asumă răspunderea după Dinamo - Voluntari, 1-1: „Am făcut tot ce am putut, dar nu am câștigat!”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Zeljko Kopic, antrenorul „câinilor roșii”, și-a exprimat dezamăgirea la finalul meciului - , scor 1-1, partidă care menține gruparea pe locul 15 retrogradabil direct și la finalul etapei a 7-a din play-out-ul Superligii.

Regele Charles al III-lea îşi reia începând de marţi activităţile publice, după mai multe săptămâni de repaos, din cauza unui cancer

News.ro acum 4 ore
Regele Charles al III-lea se pregăteşte să-şi reia activităţile publice - începând de săptămâna viitoare -, în contextul în care medicii săi consideră ”foarte încurajatoare” progresele stării sale de sănătate după ce s-a anunţat că suferă de cancer,

UPDATE - CFR SA: Întârziere de 310 minute pentru un tren Piteşti-Bucureşti Nord/ Locomotiva s-a defectat şi s-a staţionat 191 de minute până a ajuns alta/ CFR Călători: Călătorii nu au ajuns în 300 de minute la Bucureşti, ci într-un timp rezonabil

News.ro acum 3 ore
Trenul RE 13211 care circulă pe ruta Piteşti-Bucureşti Nord a ajuns, vineri seară, la destinaţie, cu o întârziere de 310 minute, după ce locomotiva s-a defectat, afirmă reprezentanţii CFR SA, care au explicat că locomotiva de ajutor a fost aşteptată

Costin Amzăr, plin de amărăciune după Dinamo - Voluntari: „Suntem blestemați!”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Costin Amzăr (20 de ani), fundașul stânga al „câinilor roșii” a avut un discurs al damnării la finalul meciului - , scor 1-1.

UPDATE - O asociaţie civică din Iaşi îi cere explicaţii lui Ciolacu, după ce acesta a afirmat că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”: O afirmaţie foarte gravă care îl descalifică pe Marcel Ciolacu ca prim-ministru / Reacţia lui Ciolacu

News.ro acum 7 ore
Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei îi cere explicaţii premierului Marcel Ciolacu, după ce a acesta a spus, la Timişoara, într-o conferinţă de presă, că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Premierul Marcel Ciolacu a explicat, refer

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 12 ore
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

Traian Băsescu: E o clasă politică incompetentă/ Ciolacu e preşedintele PSD. Comparaţi-l cu Năstase, ca şi calibru/ Ciucă, nea Nicu, generalul, este preşedintele liberalilor. Comparaţi-l cu Stolojan, comparaţi-l cu Stoica

News.ro acum 4 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu afirmă că liderii celor două mari partide din România, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, nu se pot compara ”ca şi calibru” cu unii dintre predecesorii lor. Băsescu e de părere că România s-a transformat în bine, dator

Alunecare de teren pe o stradă din Cluj-Napoca/ A fost afectată una dintre benzi, pe o lungime de 20 de metri/ Traficul auto a fost restricţionat, iar zona este monitorizată

News.ro acum 2 ore
O alunecare de teren s-a prosus pe o stradă din Cluj-Napoca, fiind afectată una dintre benzi, pe o lungime de 20 de metri. Traficul auto a fost restricţionat, iar zona este monitorizată de echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi P

SUA anunţă o nouă tranşă de şase miliarde de dolari de ajutor destinat Ucrainei, care include rachete de tip Patriot

News.ro acum 3 ore
Secretarul american al Apărării Lloyd Austin a anunţat vineri un nou ajutor militar - în valoare de şase miliarde de dolari - destinat Ucrainei, în contextul în care Washingtonul încearcă să recupereze întârzierea livrărilor americane către Kiev, du

Preotul Ciprian Mega a fost primit de Vladimir Putin la Kremlin!

Ziua News acum 2 ore
În urma discuțiilor publice iscate în Rusia de participarea filmului "21 de rubini" la BRICS FILM FESTIVAL, preotul-regizor Ciprian Mega a fost invitat în această seară de către președintele Putin la o discuție despre valențele culturale ale producț

Vremea

București
acum

10°
sâm.

9°/20°
dum.

11°/22°
lun.

12°/16°
mar.

11°/13°
Iasi
acum

sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

10°/22°
Constanta
acum

sâm.

9°/14°
dum.

12°/17°
lun.

12°/15°
mar.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/19°
Timisoara
acum

sâm.

5°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

10°/19°