Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mesteceni pina la liniile de inalta tensiune

Publicat in Ziarul de Iasi, marți 4 martie 2008 ·

In peisajul urban al Iasului au aparut de curind si mestecenii. Priviti de unii locuitori ai orasului ca pe niste ciudatenii, fiind mai inalti chiar si decit liniile de inalta tensiune, cei 60 de copaci au fost plantati pe marginea drumului dintre Podu Ros si pasarela Nicolina. „Sint arbori obisnuiti pentru zona Iasului, dar pina acum nu prea au fost folositi ca arbori de aliniament. Motivul pentru care au fost plantati este acela ca au o coroana ce permite trecerea luminii, mai ales ca sint amplasati foarte aproape de blocuri", a precizat Luminita Salceanu, sefa Directiei Serviciilor Publice Municipale (DSPM). Mestecenii se inalta pe locul unor salcimi ce au fost doboriti anul trecut. „Am pregatit imprejmuiri speciale si gratare de fonta pentru a-i proteja", a mai spus Luminita Salceanu. Iesenii nu au mai vazut astfel de copaci pe marginea drumului de 10-12 ani cind mestecenii se inaltau in zona CUG. In primele doua luni ale anului, Primaria a plantat peste 10.000 de arbori si arbusti foiosi, precum si 873 de arbori rasinosi. Pentru ca a venit primavara, spatiile verzi au fost amenajate cu aproximativ doua hectare jumatate de gazon, urmind ca sa rasara si florile plantate in toamna anului trecut. „Am mai plantat acum alte 1.950 de flori", a incheiat Luminita Salceanu. In peisajul urban al Iasului au aparut de curind si mestecenii. Priviti de unii locuitori ai orasului ca pe niste ciudatenii, fiind mai inalti chiar si decit liniile de inalta tensiune, cei 60 de copaci au fost plantati pe marginea drumului dintre Podu Ros si pasarela Nicolina. „Sint arbori obisnuiti pentru zona Iasului, dar pina acum nu prea au fost folositi ca arbori de aliniament. Motivul pentru care au fost plantati este acela ca au o coroana ce permite trecerea luminii, mai ales ca sint amplasati foarte aproape de blocuri", a precizat Luminita Salceanu, sefa Directiei Serviciilor Publice Municipal

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Planul Roşu de Intervenţie, activat în Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care ar fi implicate 9 persoane, din care şase copii

News.ro acum 27 minute
Planul Roşu de Intervenţie a fost activat, marţi seară, de autorităţile din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care ar fi implicate 9 persoane, din care şase copii. Potrivit primelor informaţii, un adult este inconştient.

Românii pot călători în Turcia doar cu buletinul. Decretul dat de Erdogan

Press Alert acum o ora
< p> Cetăţenii români vor putea călători în Turcia în baza cărţii de identitate pe o perioadă de maxim 90 de zile, potrivit unui decret semnat de preşedintele republicii, Recep Tayyip Erdogan, transmite Agerpres. Potrivit decretului prezidenţial pub

Ciolacu, despre incidentul dintre Florin Roman şi Dan Vîlceanu din Parlament: E de cascadorii râsului

Mediafax acum 20 minute
„E de cascadorii râsului”, spune Marcel Ciolacu despre incidentul în care au fost implicaţi deputaţii Florin Roman şi Dan Vîlceanu. El spune că este bucuros că în mandatul său de preşedinte ale camerei Deuputaţilor nu au fost astfel de cazuri.

Dosarul „Azilele groazei”. Frații Godei și alte 26 de persoane, trimiși în judecată după o investigație de presă

HotNews acum o ora
Procurorii au trimis în judecată 28 de persoane, printre care și fostul șofer al Gabrielei Firea, Ștefan Godei, și cele două entități juridice care administrau așa-zisele centre de îngrijiri pentru bătrâni și persoane cu dizabilități implicate în do

Judecătoarea din dosarul Vlad Pascu se transferă la Constanţa. CSM i-a aprobat transferul

Mediafax acum 3 ore
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţiona dosarul Vlad Pascu, părăseşte instanţa din Mangalia şi se transferă la Judecătoria Constanţa. Secţia de judecători a CSM i-a aprobat transferul începând cu 1 iunie. Accidentul în care Roberta Marin

VIDEO Ciolacu, după întâlnirea cu Erdogan, pe care îl numește „un lider cu viziune”: În scurt timp, va fi operaţionalizată acţiunea de deminare în Marea Neagră, desfăşurată în comun de România, Turcia și Bulgaria

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, marţi la Ankara că, în scurt timp, va fi operaţionalizată acţiunea de deminare în Marea Neagră, desfăşurată în comun de forţele navale din România, Turcia şi Bulgaria. premierul Marcel Ciolacu si presedintele turc

Premierul Ciolacu anunță „o decizie foarte importantă de mare impact pentru fermierii români”: reluarea exportului și tranzitului cu carne și animale vii în Turcia / Rapoartele Comisiei Europene acuză condițiile neadecvate la transportul animalelor vii pe navele românești

G4Media acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, marți, la Ankara, după ședința comună de guvern, „o decizie foarte importantă de mare impact pentru fermierii români”: reluarea exportului și tranzitului cu carne și animale vii în Turcia. ANSVSA a trecut prin nen

Mutare periculoasă a lui Putin. Rusia a început exerciții militare cu arme nucleare la granița cu Ucraina VIDEO

Ziare.com acum 56 minute
Armata rusă a anunţat marţi, 21 mai, că a început în apropiere de Ucraina exerciţii militare privind utilizarea armelor nucleare tactice, exerciţii ordonate la începutul lunii mai de preşedintele Vladimir Putin, dând asigurări că este vorba despre u

Republica Moldova, prima ţară care a semnat un parteneriat de Securitate şi Apărare cu UE

Mediafax acum 5 ore
„Moldova este prima ţară care a semnat un Parteneriat pentru Securitate şi Apărare cu UE”, a scris Borrell pe X. „Acest parteneriat va spori capacitatea de rezistenţă a ţării. El ne va permite să abordăm împreună provocările comune în materie de sec

UPDATE - Un mort şi circa 30 de răniţi într-un zbor Londra-Singapore, în urma unor "turbulenţe puternice". A coborât 1.800 de metri în 3 minute. Avionul era un Boeing 777 şi a aterizat de urgenţă la Bangkok. Persoana decedată este cetăţean britanic- FOTO

News.ro acum 4 ore
Un Boeing 777 operat de Singapore Airlines a înregistrat marţi perturbări majore în zbor, a anunţat compania aeriană, ceea ce a dus la moartea unei persoane, cetăţean britanic, şi la rănirea altor câteva zeci, relatează AFP. Aeronava, un Boeing 777-

Vremea

București
acum

21°
mar.

12°/25°
mie.

12°/25°
joi

13°/22°
vin.

14°/27°
Iasi
acum

23°
mar.

11°/25°
mie.

11°/26°
joi

16°/26°
vin.

16°/27°
Constanta
acum

15°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

12°/23°
mie.

12°/19°
joi

13°/22°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

24°
mar.

14°/27°
mie.

14°/24°
joi

15°/22°
vin.

15°/22°