Mesajul a fost trimis. Multumesc!

INFLAȚIA, în creștere. FRUCTELE, UTILITĂȚILE ȘI TUTUNUL conduc în TOPUL SCUMPIRILOR

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 10 iulie 2013 ·

Rata anuală a inflaţiei a înregistrat o nouă creştere în luna iunie, avansând de la 5,32% în mai la 5,37%, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS). Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU

În luna iunie a acestui an, preţurile plătite de consumatorii români pentru alimente, mărfuri nealimentare şi servicii au rămas relativ stabile, comparativ cu cele înregistrate în luna mai a acestui an.

Chiar dacă în galantare au fost mai multe alimente din producţia internă, preţurile au crescut la anumite categorii de produse de acest tip. Spre exemplu, fructele proaspete au fost mai scumpe cu 1,76% în iunie 2013, faţă de luna precedentă, chiar dacă în iunie tarabele au fost pline cu mult mai multe fructe de sezon. Pentru fructele din import, comercianţii au cerut preţuri mai mari cu peste 3% în iunie 2013, faţă de mai.

Prețuri mult mai mari față de decembrie 2012

Dacă analizăm prețurile din luna iunie, raportându-ne la cele afișate de comercianți în luna decembrie a anului trecut, vom observa că acestea au înregistrat salturi semnificative la anumite categorii de alimente. Spre exemplu, fasolea boabe și mazărea s-au scumpit din decembrie 2012 și până în iunie 2013 cu aproape 8%.

În general, în perioada menționată, legumele, atât cele proaspete, cât și cele conservate, s-au scumpit cu aproximativ 10%. Prețurile fructelor proaspete au înregistrat un salt de peste 21% în intervalul amintit. Carnea, peștele și produsele derivate au fost mai scumpe în iunie 2013, în medie, cu 1%, față de decembrie 2012.

În schimb, laptele și produsele lactate, uleiul, făina de grâu și mălaiul au fost comercializate la prețuri mai mici în iunie, atât față de luna mai 2013, cât și comparativ cu luna decembrie 2012. Singurul produs din categoria lactatelor care s-a scumpit ușor în perioada decembrie 2012-iunie 2013 este

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

AstraZeneca anunţă că va retrage vaccinul COVID-19 la nivel global, deoarece cererea scade

News.ro acum o ora
AstraZeneca anunţă că a iniţiat retragerea la nivel mondial a vaccinului său COVID-19 din cauza unui "surplus de vaccinuri actualizate disponibile", transmite Reuters De asemenea, compania a precizat că va proceda la retragerea autorizaţiilor de int

Sebastian Burduja depune plângere penală, după ce i s-au vandalizat panourile electorale: De cine le este frică nu vor scăpa / Camerele de supraveghere din zonă au surprins făptuitorii, tragerea lor la răspundere penală este doar o chestiune de timp

News.ro acum 35 minute
Candidatul PNL la Primăria Generală, Sebastian Burduja, a anunţat că depune plângere penală, după ce i s-au vandalizat panourile electorale în Capitală, el afirmând că sunt camere de supraveghere în zonă care au surprins făptuitorii, iar tragerea lo

Elevii, din nou la cursuri după vacanța de Paști. Când va începe vacanța de vară?

Ziua Constanta acum o ora
Elevii s-au întors miercuri la cursuri după vacanţa de Paşte. Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cur

Ian Gelder, actorul care l-a interpretat pe Kevan Lannister în Game of Thrones, a murit la 74 de ani

Mediafax acum o ora
Gelder a murit luni, la cinci luni după ce a fost diagnosticat cu cancer al căilor biliare, a anunţat actorul Ben Daniels pe Instagram. El a spus că Gelder a fost un „actor minunat”. „A fost cea mai bună, cea mai generoasă, cea mai plină de spirit ş

Trei cutremure, în mai puțin de 24 de ore, în Maramureș. Toate au fost de suprafață și magnitudine redusă

Ziare.com acum o ora
Trei cutremure de suprafaţă, de magnitudine redusă, s-au produs în Maramureş, în mai puţin de 24 de ore. Marţi dimineaţă, în zona Maramureş, la ora 8,31, a avut loc un cutremur de magnitudine 2,4, la o adâncime de 3,4 km. Cutremurul s-a produs în ap

Război în Ucraina, ziua 804. Atac aerian asupra infrastructurii energetice din întreaga ţară

Press Alert acum o ora
Foto: arhivă Un atac aerian rusesc asupra Ucrainei a avariat mai multe instalații din infrastructura energetică din întreaga țară, au declarat miercuri oficiali ucraineni, citați de Reuters. „Un alt atac masiv asupra industriei noastre energetice”,

Alegeri cruciale în Macedonia de Nord pentru aderarea la UE. „Vom avea o dublă victorie convingătoare”

Ziare.com acum 23 minute
Cetățenii din Macedonia de Nord merg miercuri, 8 mai, la urne în cadrul alegerilor parlamentare şi prezidenţiale în care se aşteaptă ca opoziţia de dreapta să câştige teren împotriva unui partid de guvernământ social-democrat care nu a reuşit să ava

Nota primită de Kylian Mbappe după ce a ratat calificarea cu PSG în finala Champions League

HotNews acum o ora
​PSG era mare favorită să ajungă în finala Champions League, dar a fost învinsă cu 2-0 la general de Borussia Dortmund, iar cel mai mare vis al campioanei Franței va rămâne neîmplinit și după acest sezon. După înfrângerea suferită pe Parc des Prince

Poliţiştii locali protestează miercuri în faţa Guvernului. Cerinţele acestora

Mediafax acum 30 minute
Sindicaliştii din cadrul Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Unite din Poliţia Locală anunţă pentru miercuri un protest în faţa Guvernului României. Poliţiştii locali cer aplicarea condiţiilor legale de muncă pentru această categorien respectarea no

VIDEO & GALERIE FOTO Klaus Iohannis, întâlnire cu Joe Biden la Casa Albă. Iohannis: Trebuie să devenim mai puternici din punct de vedere militar. Războiul este în Marea Neagră / Despre sistemele Patriot pentru Ucraina: „Vom discuta în CSAT ce putem să oferim”

Mediafax acum 9 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. Iohannis: Am abordat şi problema României în programul Visa waiver, obiectivul nostru este să îndeplinim toate obiectivele în acest pro

Vremea

București
acum

18°
mie.

14°/19°
joi

12°/19°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

11°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

20°
mie.

13°/20°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

12°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

17°
mie.

13°/22°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°