Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preşedintele Camerei Comunelor a Marii Britanii, impresionat de localitatea Podari, renumita prin monitorizarea video pe uliţele satului

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 30 mai 2013 ·

Preşedintele Camerei Comunelor din Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord, John Bercow, si ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Martin Harris, au efectuat în urmă cu puţin timp o vizită oficială la Craiova şi în localitatea Podari- Dolj.

"Este o ocazie importantă pentru mine să vizitez Romania. Sunt pentru prima data în România, este prima vizită în Craiova, dar sper că nu va fi şi ultima. Ma bucur ca am acesta ocazie de a vizita si un alt oras in afara Bucurestiului. Ieri am avut ocazia să vorbesc în Camera Deputaţilor şi să subliniez importanţa relatiilor dintre România şi Marea Britanie, cele două ţări sunt partenere în NATO şi Uniunea Europeana. Ma bucur ca Romania este o tara libera, democratica", a declarat John Bercow.

Oficialii britanici au ajuns astăzi la sediul Consiliului Judeţean (CJ) Dolj, unde au purtat discuţii cu Ion Prioteasa, preşedintele CJ Dolj, cu Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, dar şi cu primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, pe teme de in teres comun: locurile de munca si investitiile comunitare.

Vizita oficiala a continuat in comuna Podari, unde a avut loc o intalnire cu primarul Contantin Gheorghiţă. Aici, comunitatea romă este implicată într-un proiect sponsorizat de către Ambasada Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, împreună cu oraşul Rotherham.

Originar din Galaţi, după bunic, înaltul demnitar a fost impresionat de comuna Podari, localitatea care se diferenţiază de alte comune prin televiziunea proprie, dar şi prin faptul că uliţele sunt supravegheate de 26 de camere video, idee care i-a venit primarului după ce a văzut un furt în direct la Liverpool. Momentul in care localnicii din Podari l-au intampinat pe preşedintelui Camerei Comunelor cu bucate specifice zonei, acesta s-a aratat extrem de emotionat declarand ca, mai mult ca sigur, vrea sa revina in

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

Femeia care a câștigat la loterie de două ori câte un milion de dolari în decurs de doar 10 săptămâni

Ziare.com acum 58 minute
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

UPDATE - Prahova - Intervenţie de urgenţă pentru stabilizarea provizorie a străzii surpate, la Slănic. Prefect: În momentul de faţă nu există niciun indiciu concret că ar trebui să extindem perimetrul de siguranţă

News.ro acum o ora
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Prahova a aprobat, vineri, realizarea unei intervenţii de urgenţă pentru stabilizarea provizorie a străzii 23 August din Slănic, surpată în urmă cu o săptămână. După stabilizarea provizorie a tron

Marcel Ciolacu, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei: La nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului / Apreciez munca acestor oameni, cu toată complexitatea pe care o implică

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, vineri, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei, că la nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului. Şeful Executivului spune că apreciază munca acestor oameni, cu toată compl

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 5 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 5 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Nicuşor Dan: Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată

Mediafax acum o ora
„Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată. Compania Municipală Energetica Servicii Bucureşti a realizat probele de presiune pentru încă două tronsoane de conductă magistrală de termoficare, în Obiectivul 4 – Magi

București: Poliția caută mai multe persoane care au răpit un bărbat dintr-un complex de locuințe din Sectorul 1

HotNews acum 3 ore
Poliţiştii bucureşteni caută mai multe persoane care ar fi răpit un bărbat dintr-un complex de locuinţe din Sectorul 1 al Capitalei, acesta fiind găsit ulterior pe o stradă din acelaşi sector. Masini de politieFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Potr

Vinerea Mare Ce zi importantă este pentru credincioși în calendarul ortodox, 3 mai 2024?

Ziua Constanta acum 6 ore
În Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.H

Directoarea Teatrului Național din Timișoara, inclusă în Capital Top 100 Manageri

Press Alert acum 22 minute
Ada Hausvater, directorul general al Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara, a fost inclusă în Capital Top 100 Manageri, ediția 2024, revistă care este disponibilă la punctele de difuzare a presei și online, pe site-ul www.edituradecarte.

Vremea

București
acum

18°
vin.

12°/18°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

19°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°