Nu cunosc nici un titlu care sa se puna in slujba unei ideologii politice si care sa capete, doar pentru atit, valoare. Cunosc, in schimb, atitea exemple de scriitori care au coborit mult sub ceea ce demonstrasera anterior ca pot face, doar pentru ca si-au minjit talentul si s-au pus in slujba unui program politic. Autonomia literaturii este, de cele mai multe ori, o presupunere teoretica ori un biet deziderat, mai niciodata confirmata de realitate. Interferente intre cele doua sfere exista cu duiumul, fie ca ele sint voite sau aleatorii. Cea mai simplista legatura consta in acel spirit al epocii caruia nici un text nu i se poate sustrage. Atita vreme cit se va recunoaste ca exista o instanta nu doar abstracta care emite un text, fireste ca se va admite si faptul ca aceasta se face, fie si involuntar, purtatoarea unor orientari politice, chiar neexplicite. Vrem, nu vrem, traim intr-un sistem si ii respectam regulile sau i le negam; oricum am da-o, nu ne putem situa in afara acestui sistem de referinta, din care politicul reprezinta una dintre cele mai importante fatete. Ne lasam, altfel spus, modelati de ideologiile vremii, de contextul politic in care ne formam. De aceea, atunci cind se intimpla sa devenim scriitori, ceva din toate acestea se scurge si in literatura care ni se permite. Avem o problema abia atunci cind literatura devine propagandistica si nu isi mai sustine cu noblete propria cauza, nu isi mai apara, altfel spus, autonomia, ci se multumeste sa asigure canalul prin care politicul isi disemineaza ideologia. Dictatorii au stiut mereu acest lucru: arta, literatura in special, are un impact mult mai puternic asupra maselor decit saracacioasa gargara ideologica. Marile paradigme politice ni le fixam, de cele mai multe ori, nu din manualele de politologie, ci din cartile de literatura care le ilustreaza cu har. Despre comunism, de pilda, stim mai multe din