de FLORIN CONDURATEANU O plaja saraca in turisti. Pe nisipul umed de toamna se asaza o doamna cu trasaturi fine. Imprastie in jurul ei foi de hartie peste care asaza cu migala scoici. Nu cumva briza sa vanture foile. Contempla hartiile cu aparent interes. Privirea ei este insa goala. De la mica distanta o supravegheaza atent sotul. Doamna era una dintre scriitoarele de succes care cu ceva vreme in urma sparsese bursa vanzarilor din librarii cu romanele. Atunci, inainte de a porni la scrierea unui roman, aceasta venea pe plaja si-si nota gandurile pe foi de hartie intinse pe nisip. Asta se intampla candva.
Acum, doamna distinsa, fosta scriitoare, isi ingrijea filele ancorandu-le cu scoici, dar pe hartii nu mai scria nimic, nu mai nota ca altadata metafore si scene din viitorul roman. Fosta scriitoare era acum bolnava de Alzheimer. Privirea-i pierduta lasa sa se citeasca vidul ce-i cotropise creierul. Dar era foarte important ca o sprijineau moral sotul si familia. Aceasta era secventa apartinand unuia dintre cele mai laudate filme ale cinematografiei americane, film abordand tragedia provocata de cumplita boala Alzheimer.
In cele mai multe boli, este de mare insemnatate ca familia si prietenii sa-l sprijine moral pe bolnav. Familia sa-i daruiasca iubire, sa-i daruiasca grija. Sufletul ca medicament. Simtind caldura sufleteasca a apropiatilor, bolnavii se mobilizeaza sa infrunte boala. Bolnavii de cancer sustinuti moral de familie traiesc mai mult cu o jumatate de an fata de cancerosii care cedeaza psihic, demoralizati si de dezinteresul familiei. De aceea, conferentiarul Radu Mihailescu, directorul general al Spitalului "Obregia", sfatuieste rudele bolnavilor de Alzheimer sa nu-i interneze in spital, caci le produc un soc in plus. Bolnavul de Alzheimer uita unde ii este casa, nu-si mai recunoaste camera, se imbraca mai intai cu camasa si peste ea pune ma
